Construirea simultana a reactoarelor 3 si 4 ale Centralei Nuclearelectrice de la Cernavoda necesita costuri de 2,2 miliarde de euro, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei.
Studiul de fezabilitate a relevat drept varianta optima realizarea in paralel a celor doua unitati, atat din punct de vedere al investitiilor, cat si al rentabilitatii economice.
Pentru construirea celor doua reactoare se va infiinta o societate comerciala mixta cu capital privat (companie de proiect), in actionariatul careia vor intra mai multi investitori interesati. Printre acestia se va afla si societatea Nuclearelectrica. Graficul de realizare a lucrarilor se intinde pe o perioada de pana la 76 de luni din momentul constituirii companiei de proiect.
Costurile anuale de operare pentru reactoarele 3 si 4 sunt estimate la 100 de milioane de euro, iar costul energiei electrice produse de cele doua noi unitati este anticipat la 30 de euro/MWh -35 euro/MWh, cu o rentabilitate intre 9 si 11%. (S.M.)