Dupa ce s-au razboit in timpul negocierii anterioare a Contractului Colectiv de Munca (CCM), care s-a desfasurat in perioada decembrie 2006 - iunie 2007, sindicatele de la Combinat se pare ca vor continua luptele si in timpul negocierii salariilor, un subiect care nu a intarziat sa nasca controverse chiar inainte de a incepe dezbaterea lui.

Negocierea anterioara a celor mai importante prevederi ale Contractului Colectiv de Munca, valabil in perioada 13 iunie 2007- 13 iunie 2008, s-a remarcat printr-o durata record de nu mai putin de 7 luni, precum si de razboiul declansat de sindicalistii de la Solidaritatea impotriva celorlalte sindicate. Dupa tratative maraton, sindicalistii au obtinut o majorare salariala de 12%, fata de cea solicitata initial, de 40%, care a fost acordata retroactiv, incepand cu 1 ianuarie, in timp ce prevederile CCM au intrat in vigoare de la 13 iunie.

Sindicalistii de la Solidaritatea sustin ca administratia Combinatului este obligata, conform articolului 3 din Legea nr. 130, sa inceapa la 1 decembrie negocierea salariilor, in caz contrar acestia urmand sa declanseze conflictul de interese. Mai mult, in cadrul sedintei desfasurate miercuri dupa-amiaza, sindicalistii de la Solidaritatea au decis sa continue lupta cu celelalte sindicate, despre care considera ca nu apara drepturile salariatilor.

"Gheorghe Tiber bulverseaza salariatii cu afirmatiile sale!"

Ne-a declarat secretarul general al FSS Metarom Galati, Danut Onica, care afirma ca articolul 3 din Legea nr. 130 prevede clar ca negocierile trebuie incepute obligatoriu cu 30 de zile inainte de data expirarii contractului. "Ceea ce isi doreste Gheorghe Tiber este ceva, dar ce spune legea e altceva. Si noi, FSS Metarom Galati, dorim sa incepem negocierea pentru ca salariile sa creasca de la 1 ianuarie, dar una este ce dorim noi si alta ce spune legea. Daca vom reusi sa-i determinam pe cei din conducerea Combinatului sa negocieze salariile, va fi numai meritul sindicatelor. Din cauza protestelor organizate de cei de la Solidaritatea, contractul a fost semnat abia la data de 13 iunie, iar majorarea salariala a fost acordata retroactiv, de la 1 ianuarie, si acest lucru nu este vina noastra. In ceea ce priveste razboiul pe care cei de la Solidaritatea au decis sa-l continue impotriva noastra, a sindicatelor, cum au facut si la negocierea anterioara, acest lucru nu este in interesul salariatilor. Cred ca ar trebui sa colaboram si sa facem front comun la negocieri pentru a obtine cat mai multe drepturi perntru angajati, nu sa fim dezbinati, pentru ca de acest lucru ar putea profita administratia", a mai afirmat Danut Onica.

Si liderul UETU, Gica Maftei, a declarat recent ca legea nu obliga administratia sa cheme la negocieri sindicatele la 1 decembrie, ci doar cu 30 de zile inainte de data expirarii contractului.



Cine are dreptate?



Directorul executiv al Directiei de Munca Galati, Olimpia Ralea, ne-a declarat ca, potrivit Legii nr. 130, negocierea are loc in fiecare an, cu cel putin 30 de zile inaintea expirarii CCM-ului incheiat pe o perioada de un an de zile. Potrivit aceleiasi surse, CCM-ul de la Combinat s-a incheiat pe o perioada determinata, si anume un an de zile, fiind inregistrat la Directia de Munca la data de 13 iunie a.c. "Daca sindicatele vor veni sa inregistreze conflictul de interese, vom analiza documentatia pe care o vor depune si le vom da un raspuns. Pana atunci nu ne putem pronunta", a mai precizat Olimpia Ralea.

In timp ce data la care trebuie inceputa negocierea salariilor ridica semne de intrebare, tinand cont de punctele de vedere diferite ale reprezentantilor celor doua sindicate, este cert faptul ca articolul 3 al capitolului Conflicte de munca al CCM-ului prevede ca, pe perioada valabilitatii contractului, salariatii Combinatului nu pot declansa conflictul de interese.

Intrebat cum va reusi ca Sindicatul Solidaritatea, care a semnat Contractul Colectiv de Munca, sa declanseze conflictul de interese, Gheorghe Tiber a declarat: "Veti vedea!".

O alta certitudine o reprezinta faptul ca, din cauza luptelor sindicale si a protestelor organizate de reprezentantii Solidaritatea, care nu au acceptat oferta salariala a patronatului, negocierile au durat 7 luni de zile, iar siderurgistii nu au avut contract colectiv de munca din luna ianuarie si pana in luna iunie, majorarea salariala de 12% fiind acordata retroactiv de patronat, de la 1 ianuarie.

In ceea ce priveste continutul articolului 3 din Legea nr. 130, acesta precizeaza ca negocierea are loc in fiecare an, cu cel putin 30 de zile inainte de data expirarii contractului. Intrebat care este precizarea expresa din articol care specifica faptul ca salariile trebuie negociate in luna decembrie, Gheorghe Tiber sustine ca acest lucru reiese din interpretarea articolului, el fiind de finete juridica. "Veti vedea ca am dreptate, cum am avut si pana acum", ne-a mai declarat liderul SSS.

Nu stim cine are dreptate, dar exista posibilitatea ca majorarea salariala de 12% primita de siderurgisti in prima luna a acestui an sa fie valabila pana in iunie 2008, ceea ce inseamna ca salariile angajatilor sa nu creasca timp de 18 luni.