Asa cum anticipam in cadrul articolului publicat in editia de ieri a cotidianului "Replica", dedicat rambursarilor ilegale de TVA de la Administratia Finantelor Publice Constanta, care au avut loc la sfarsitul anului 2002 si inceputul celui urmator, ancheta penala, precum si procedura de prindere si aducere in fata justitiei a principalului autor al tunului de aproape 6 milioane de euro dat asupra banilor publici - Emil Oprea - nu a inregistrat nici un progres de mai mult de trei ani. Aceasta intrucat, potrivit declaratiilor facute publicatiei noastre de comisarul sef Victor Popescu, seful Inspectoratului de Politie a Judetului Constanta, Interpolul nu a reusit inca sa dea de urma lui Oprea, in timp ce Marian Alexandru, prim-procurorul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Constanta, ne-a precizat faptul ca, de cand dosarele rambursarilor de ilegale de TVA au ajuns "aproape finalizate" in competenta DIICOT (Directia de Investigare a Crimei Organizate si Terorismului din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Justitie si Casatie Bucuresti), nici un procuror constantean nu mai detine informatii cu privire la stadiul cercetarilor referitoare la aceste grave cazuri de fraudare a bugetului de stat. Nici pana la aceasta ora Interpolul nu a reusit sa dea de urma lui Emil Oprea, administratorul societatii Price Steel in contul careia au fost virati echivalentul in lei a peste 5 milioane de euro, reprezentand rambursarea de TVA pentru exporturi fictive de masti de gaze, a aratat seful Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta. "Demersurile catre Interpol au fost facute si se asteapta depistarea acestuia", a afirmat comisarul sef Victor Popescu. In acest sens, demn de precizat este faptul ca escrocul care a devalizat banii contribuabililor constanteni a fost dat in consemn la frontiera la data de 22 ianuarie 2003, adica la o zi sau doua dupa ce acesta reusise sa paraseasca teritoriul Romaniei, in urma izbucnirii scandalului rambursarilor ilegale de TVA in presa locala ca efect al dezvaluirilor facute de reprezentantii Directiei Controlului Fiscal din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice Constanta. Cum nu putem crede faptul ca Oprea ar fi avut calitati de clarvazator, singura explicatie plauzibila este aceea ca beneficiarul celor peste 5 milioane de euro sustrase prin documente vamale false si prin complicitatea conducerii din acea perioada a Administratiei Finantelor Publice Constanta (stefan Mihu-director, stefan Branza director adjunct) a fost instiintat de protectorii lui din umbra asupra iminentei sale arestari. Pe de alta parte, Vasilica Mihai, directorul executiv al Directiei Generale a Finantelor Publice Constanta, ne-a declarat faptul ca pana in prezent nu a fost finalizat nici unul dintre dosarele penale, in sensul ca nu exista nici o hotarare judecatoreasca definitiva prin care sa se stabileasca prejudiciul adus bugetului de stat. "In ceea ce priveste recuperarea sumelor, aceasta se va realiza dupa ce instantele judecatoresti vor pronunta hotarari judecatoresti definitive", a mai afirmat directorul executiv al DGFP.
Coincidente dubioase care treneaza ancheta de peste trei ani

O alta latura obscura a scandalului rambursarilor ilegale de TVA de la Constanta o reprezinta faptul ca ancheta asupra acestor cazuri a fost scoasa inca de la sfarsitul anului 2003 de sub competenta procurorilor constanteni si a fost atribuita nou infiintatei pe atunci DIICOT, structura de cercetare penala aflata in subordinea Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Aceasta masura a condus practic la "inmormantarea" dosarelor privind rambursarile ilegale de TVA in care au fost implicate firmele Price Steel, Elada Service si Verona Style, precum si administratorii acestora, avand in vedere ca de la preluarea dosarelor anchetatorii DIICOT nu au facut publica nici o referire asupra progresului inregistrat in cursul cercetarii penale. In acest sens, Marian Alexandru, primprocurorul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Constanta a declarat pentru "Replica" faptul ca de la declinarea competentei catre DIICOT, nici un procuror constantean nu mai are cunostinta despre evolutia cercetarilor in dosarele rambursarilor ilegale de TVA de la AFP Constanta. In plus, primprocurorul Marian Alexandru a mai mentionat un fapt demn de luat in seama: la data predarii dosarelor amintite catre DIICOT acestea "erau aproape finalizate"! Acest aspect arunca un urias semn de intrebare asupra motivelor reale care ii determina pe anchetatorii DIICOT-ului sa tergiverseze de trei ani finalizarea cercetarii penale si trimiterea dosarelor rambursarilor ilegale de TVA de la Constanta in instanta. Chiar daca principalul autor al infractiunii nu poate fi audiat inca intrucat se ascunde in strainatate, exista documente ce atesta frauda imensa savarsita de acesta, iar transferurile bancare prin care se pare ca s-a incercat pierderea urmei banilor escrocati de la AFP Constanta, ar fi putut fi in trei ani identificate. Mai mult, chiar dupa izbucnirea scandalului rambursarilor ilegale de TVA au existat voci care indicau faptul ca o parte insemnata a uriasei sume fraudate din bugetul statului ar fi ajuns nu numai in conturile lui Oprea, ci de la acesta ar fi plecat spre buzunarele unor "baroni" ai fostei formatiuni politice de guvernamant. In masura in care aceste ipoteze s-ar adeveri, ele ar putea constitui explicatia dezinteresului pe care organismele abilitate le dovedesc in directia solutionarii dosarelor rambursarilor ilegale de TVA de la AFP Constanta si a aducerii in fata justitiei a lui Emil Oprea, avand in vedere ca in cazul in care administratorul Price Steel ar fi audiat, acesta ar putea da in vileag anumite aspecte ale afacerii rambursarilor de TVA care ar periclita situatia unor nume importante ale oligarhiei politico-economice a judetului Constanta sau chiar a intregii tari.