Dupa trecerea Romaniei la economia de piata s-a dezvoltat in randul anumitor oameni de afaceri autohtoni tendinta de a ataca segmentul de off-shore. Altfel spus, intreprinzatorii romani cu ceva mai multa potenta financiara au descoperit avantajele infiintarii in anumite state ale lumii de firme denumite generic off-shore ("departe de tarm"). Datorita faptului ca proprietarii acestor firme create in Insulele Virgine Britanice, Bahamas, Gibraltar, Cipru, Delaware, Panama si in alte state asociate de multe ori cu destinatiile exotice ale turismului mondial au ramas de regula anonimi publicului autohton, s-a creat mitul paradisului fiscal si al marilor afaceri murdare de spalare de bani ori alte infractiuni economice. Mediile oficiale sustin ca statele care acorda o politica fiscala prietenoasa si ofera posibilitatea oamenilor de afaceri de pe oricare meridian al planetei sa-si infiinteze o firma in tara respectiva nu sunt chiar paradisuri fiscale, iar identitatea proprietarilor de companii nu este nicidecum facultativa. Exista si acolo legi care trebuie respectate, dari care trebuie platite. Se incearca astfel legitimarea economiei gri, adica acel tip de activitate comerciala absolut ilegala in imensa majoritate a statelor lumii, dar permisa in cateva insule-stat care traiesc efectiv de pe urma acestor off-shore-uri. Facilitatile oferite de aceste structuri - "departe de tarm" s-ar traduce mai degraba prin "departe de lege" - i-au determinat pe afaceristii onerosi sa vada in aceste statulete un adevarat El Dorado, acele paradisuri fiscale, tocmai pentru ca permit ceea ce restul lumii ingradeste prin legi stricte. Ultimele studii de specialitate au avansat chiar termenul de evaziune fiscala legala, o contradictie in termeni, dar care explica cel mai bine modul de functionare a acestor paradisuri fiscale. Beneficiile oferite de Isle of Man sau Gibraltar, de exemplu, sunt enorme si de neconceput in restul lumii: scutiri de taxe si impozite, confidentialitatea in ceea ce priveste rezultatele financiare ale firmei si a identitatii proprietarilor, taxe mici de inscriere, formalitati contabile minime, daca nu chiar formale, absenta controalelor si a restrictiilor valutare etc. Pentru a nu permite economiilor capitaliste seculare o relaxare periculoasa a fiscalitatii (ce s-ar fi intamplat daca Marea Britanie sau Germania ar fi adoptat astfel de masuri extreme?), mai-marii lumii au tolerat astfel de paradisuri. Rolul acestor off-shore-uri ramane insa unul extrem de controversat, fiind evident faptul ca daca ele nu ar fi existat, 99% din fraudele economice produse in lume n-ar mai fi avut loc.

Paradis fiscal la limita legii

Mereu la limita legii, off-shore-ul se bazeaza pe in special pe caracterul pragmatic, cinic al capitalismului, potrivit carora ce nu e interzis explicit prin lege, este permis. Pentru romani, sintagma de paradis fiscal, desi peiorativa, este cu totul indreptatita. O companie infiintata in Delaware sau Cipru, tari care acorda o serie de facilitati fiscale, reprezinta in unele cazuri singura posibilitate pentru un intreprinzator de a obtine creditarea de la o institutie bancara din strainatate ce nu acorda imprumuturi persoanelor juridice romane. Este si parerea lui Mihai Daraban, presedintele Camerei de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura Constanta. Potrivit acestuia, infiintarea de companii off-shore in special in domeniul shipping-ului, este de multe ori pentru armatorii romani singura posibilitate de a-si finanta constructia de nave noi, pe baza unor credite obtinute de la banci puternice din strainatate. In acest sens este cunoscut faptul ca in Romania sunt prezente la ora actuala un numar mic de banci importante pe plan mondial, comparativ cu puzderia de institutii bancare ce activeaza in statele cu economii puternice. De aceea, intreprinzatorii romani din domeniul shipping-ului sunt nevoiti sa apeleze la banci straine care nu detin in Romania nici macar un simplu birou de reprezentare. Astfel de banci nu acorda credite armatorilor mioritici din cauza neincrederii in capacitatea legislatiei romanesti de a oferi garantii suficiente pentru un bancher cu privire la recuperarea creditului acordat. In aceste conditii, bancile care finanteaza constructia de nave noi refuza de regula companiilor infiintate in Romania sa le acorde credite pentru formarea sau dezvoltarea flotelor de nave comerciale. In aceasta situatie, armatorii romani sunt nevoiti sa recurga la infiintarea de companii off-shore in state care permit acest lucru si care sunt agreate de marii bancheri ai lumii, urmand ca apoi sa aiba acces la imprumuturile de care au nevoie pentru a-si construi flota de nave. Pe de alta parte, armatorii romani mai apeleaza la companiile off-shore pentru a-si inregistra navele detinute sub pavilioane de complezenta. In functie de rutele pe care urmeaza sa le deserveasca, armatorii din orice colt al lumii isi inregistreaza navele in state care beneficiaza de un tratament vamal favorabil. Spre exemplu armatorul unui petrolier cu capacitate de transport de un milion tdw care va incarca titei din portul rusesc Novorosiisk nu va inregistra nava in Panama pentru ca va plati o taxa portuara de 250.000 dolari. In schimb, daca petrolierul va naviga sub pavilion maltez, taxele vor fi de numai 125.000 dolari, deoarece Federatia Rusa detine acorduri incheiate cu acest stat mediteranean si in consecinta percepe taxe preferentiale navelor inregistrate in porturile din Malta, a aratat Daraban.