In aproximativ o saptamana va fi emisa si Hotararea de Guvern cu privire la preluarea de catre Compania Nationala Administratia Canalelor Navigabile SA Constanta a Canalului Dunare-Bucuresti, a declarat pentru "Replica" Ovidiu Cupsa, directorul general al CN ACN. Preluarea se va face de la Apele Romane si vizeaza activele de pe raurile Arges si Dambovita. Este vorba despre sapaturile si excavatiile Canalului Dunare-Bucuresti realizate in proportie de 70%, consolidarile de maluri efectuate in proportie de 60% si lucrarile hidrotehnice finalizate in proportie de 30-40%, a precizat seful Administratiei Canalelor Navigabile.
Acest proiect de reluare a lucrarilor la Canalul Dunare-Bucuresti a fost initiat chiar de catre Ovidiu Cupsa si este sustinut de Ludovic Orban, ministrul Transporturilor, precum si de numerosi specialisti din capitala care au apreciat ca finalizarea canalului inceput inainte de 1989 ar aduce numeroase beneficii, printre care o dezvoltare a zonei de sud si de est a Bucurestiului, posibilitatea producerii de energie electrica ieftina, protectia impotriva inundatiilor, posibilitatea irigarii a cca. 200.000 hectare de teren agricol. In vederea punerii in functiune a acestui canal vor fi realizate si 7 ecluze (5 ecluze pe raul Arges si 2 pe raul Dambovita), avand in vedere ca intre localitatea 1 Decembrie si Oltenita (capetele canalului) exista o diferenta de nivel de 83 de metri, a specificat Cupsa. De asemenea, directorul general al CN ACN a mentionat ca ecluza de pe lacul Siutghiol (un alt proiect important al ACN) va fi inclusa intr-un Master Plan cu proiectele prioritare ale companiei, in vederea obtinerii de finantare nerambursabila din fonduri europene.