Plata diferentelor salariale pentru perioada 2001-2004 este obstructionata de administratorii financiari. Cel putin asa sustin reprezentantii Sindicatului din invatamant "Spiru-Haret", filiala Dolj.
"In ultimile zile, s-a creat o confuzie in unitatile scolare din municipiul Craiova, prin faptul ca o parte a administratorilor financiari au solicitat sindicatelor sa prezinte, pentru a putea intra in posesia diferentelor, hotararile judecatoresti irevocabile, contrar OUG nr. 17/art. 2, unde este prevazut ca aceste hotarari sunt suficient sa fie definitive. Pentru a lamuri aceste confuzii, facem precizarea ca profesorii isi vor lua banii incepand din aceasta luna, nu mai tarziu de 10 -15 aprilie, cand se efectueaza plata salariilor. Banii vor fi dati pe intreaga durata a hotararii judecatoresti, respectiv 28 de luni, la care se adauga si lunile octombrie si noiembrie 2001", a precizat vicepresedintele Federatiei Sindicale "Spiru Haret", prof. Constantin Lungulescu. Acesta a precizat si faptul ca ministrul educatiei, Mihai Hardau, a "somat" recent inspectorii scolari generali care intarzie derularea acordului dintre guvern si sindicate cu privire la plata acestor diferente salariale ca se vor alege cu trimiterea in concediu fara plata.
La plata diferentelor salariale, ca un paradox, in unele unitati scolare, dupa aplicarea programelor de calculare a salariilor, unii profesori, in loc sa primeasca bani, ar trebui sa vina cu ei de acasa. "Acest lucru este imposibil. Parerea noastra este ca acele programe de calculare a salariilor nu au fost bine facute. Nu este posibil ca unii dascali sa primeasca bani, iar altii sa-i aduca de acasa. Nu exista o justificare pentru o rectificare negativa", a precizat Constantin Lungulescu, vicepresedintele Sindicatului "Spiru Haret", filiala Dolj.