Dan Suciu publica in revista 22 articolul "Mostenirea otravita a Guvernului Boc", pe care il puteti citi in continuare.
Recenta decizie a justitiei de a permite profesorilor sa-si recupereze
pierderile salariale de pe urma neaplicarii celebrei legi de majorare a salariilor cu 50% risca nu doar sa creeze dezechilibre remarcabile in sistem, dar chiar sa dea peste cap intreaga filosofie a salarizarii sectorului public. De fapt, decizia instantelor consemneaza un esec de proportii, si anume incapacitatea guvernului de a da o solutie legala si, in acelasi timp, acceptabila moral si social politicilor de salarizare. Se poate merge inca si mai departe: decizia consemneaza un dezastru administrativ prin care un guvern poate majora salariile angajatilor sai - iar profesorii sunt, pana la urma, asemenea angajati -, fara sa poata reveni asupra deciziei. Sa nu ne inselam - taierea cu 25% sau plafonarea anuntata acum nu sunt decat niste substitutii la limita legii prin care se incearca pastrarea unor echilibre, nu decizii bine acoperite legal si managerial.
Daca privim acum salarizarea sectorului public, comparand dorinta cu realitatea, observam diferente inacceptabile. Conform filosofiei de restructurare a sectorului, asa cum apare ea in documentele semnate cu FMI, ar fi trebuit sa avem, pe baza unei legi a salarizarii unitare, trepte de salarii bine consolidate, sporuri incluse in salarii de pana la 30% si deja consolidata suma salariilor in PIB undeva la 8,5%, cu speranta ca va scadea odata cu cresterea PIB. In realitate, nu prea mai stim ce avem. Avem trei tipuri de salarizari pentru profesori, unii care au salarii marite cu 33% + 17%, altii doar cu 17%, majorarea de la inceputul anului, altii reincadrati pe legea unica. In administratie avem mai multi sefi de deconcentrate pe acelasi post, din care, evident, unul lucreaza si ceilalti primesc salariile restante compensatorii, pentru demiterea considerata ilegala. In justitie avem exceptii de incadrare si salarii restante esalonate de sute de milioane de euro din anii trecuti. In sanatate, veniturile sunt atat de penibile, incat sistemul se descompune pe cont propriu. Iar exemplele pot continua.
Marea problema este ca Guvernul Boc a dedicat pe drept cuvant cel mai mult timp si a avut ca preocupare predilecta rezolvarea salarizarii haotice din sectorul public si degrevarea bugetului public de o problema care il blocheaza propriu-zis intr-un instrument de contabilitate salariala si tocmai acest demers se vede acum ca este un esec de proportii. Adica, guvernul a ratat cea mai importanta actiune de politica publica pe care a initiat-o, pentru care a alocat cele mai multe resurse de timp si energie, a starnit cele mai multe emotii si tensiuni sociale si rezultatul arata ca nu a rezolvat mai nimic. Poate iesi altfel din aceasta situatie decat printr-o demisie? Evident, chestiunea nu se pune, pentru ca decontarea in acest fel nu exista in gandirea politicianului roman. Si, desigur, nu ar schimba cu nimic situatia haotica existenta. Mai trebuie spus ca nu s-au epuizat toate sursele de complicatii. Deocamdata, daca este sa revenim la profesori, acestia au castigat in justitie majorarea din decembrie 2008 pana in iulie 2010, adica vreo 0,7% din PIB, vreo 400-500 de milioane de euro. Mai urmeaza un demers in justitie care contesta din nou taierea cu 25% si, mai ales, nerevenirea salariilor de la 1 ianuarie si se mai poate ajunge la alte 500 de milioane de euro. La toate acestea se mai adauga vreo 300 de milioane de euro pe care justitia ii mai are de recuperat din propriile restante si salariile neplatite functionarilor publici demisi abuziv (nici macar nu avem o evaluare aici, dar, din nou, cu penalizari cu tot, suma e de sute de milioane de euro). Pe scurt, guvernele viitoare ale Romaniei vor avea de platit, pe langa prestatiile salariale curente, venituri salariale restante intre 1 si 2 miliarde de euro. Chiar daca suma se reesaloneaza pe 2-3 ani, efortul bugetar transforma bugetul din nou intr-un instrument de plata a salariilor si nimic mai mult.
Speranta pentru viitoarele guverne este ca din 2012 chiar sa avem o crestere de 4 procente a PIB-ului, care mai descongestioneaza putin situatia. Dar adevarata mostenire a Guvernului Boc o reprezinta aceste miliarde neplatite si o reforma ratata, care va obliga un viitor guvern, indiferent de culoarea sa, sa piarda din nou timp, energie si bani pentru o noua politica de asezare corecta a sectorului public. Nu este o treaba usoara, evident, de vreme ce statul de drept roman permite acest apel la justitie pe cauze pe care alte state le rezolva mai usor ca relatie intre angajati si angajator. Si probabil, inainte de toate, trebuie reglementat ce si cum decide justitia in privinta destinatiei bugetului public. Dar asta e pe viitor, pentru ca prezentul presupune aceste miliarde de platit si acest haos de ordonat. Si, ca prim pas in aceste directii, o demisie a unui guvern care mai mult a incurcat decat a descurcat.