Conform celor declarate de presedintele Grupului Rompetrol, Dinu Patriciu, prezent la forumul regional Liderii Noii Europe, organizat la Bucuresti, pretul titeiului va creste din nou in 2006, fiind estimat sa atinga valoarea de 100 de dolari pe baril. „Estimez ca pretul barilului va atinge intre 80 - 100 de dolari pana la sfarsitul anului 2006, deoarece desi acesta s-a dublat in acest an, economia mondiala arata ca va suporta o astfel de crestere“, a spus Dinu Patriciu. In urma noilor evolutii in ceea ce priveste protectia mediului, peste 80 la suta din rafinariile de pe plan mondial au preferat sa-si schimbe materia prima, in loc sa realizeze investitii tehnologice. „Rompetrol a facut aceste investitii, ceea ce a contribuit la cresterea evidenta a companiei“, a precizat Patriciu. Omul de afaceri a mai declarat ca pana la sfarsitul anului, Rompetrol va detine 20 de statii in Bulgaria si 24 in Albania. Presedintele Rompetrol a tinut sa precizeze ca „Romania va ramane un importator de titei, deoarece doar 38 la suta din consum provine din productie interna“. Rompetrol asteapta un profit operational de circa 200 milioane de dolari, in 2005, si va realiza noi investitii in marirea capacitatii de prelucrare de produse plastice si retele de distributie, precum si in constructia unui combinat de productie de biodiesel, in 2006, cu o capacitate initiala de 80.000 de tone anual.