Directorul Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime Constanta, Constantin Matei, a anuntat ieri ca va fi supus dezbaterii publice un proiect privind transferul zonei de nord a Portului Constanta catre autoritatile locale pentru transformarea in locatie turistica si de afaceri.
"Teritoriului dintre danele 0 si 22 ale portului Constanta dorim sa ii dam o alta destinatie, avand in vedere adancimile mici si insuficiente pentru navele noi si apropierea lor de zona veche a orasului Constanta. Astfel, zonei respective i se poate oferi potential turistic si de afaceri, acest sistem fiind aplicat si de alte porturi europene. Se va face un studiu de fezabilitate si vom supune dezbaterii publice acest proiect de transfer al portului vechi in exploa-tarea autoritatilor locale", a declarat intr-o conferinta de presa directorul general, Constantin Matei.
Portul vechi detine 20 de hectare de luciu de apa si 60 de hectere de teren.
Potrivit sursei citate, cele 80 de hectare care vor reveni orasului nu trebuie privite ca o pierdere pentru capacitatea de operare a portului, pentru ca prin amenajarea unei insule artificiale deja existente in port vor fi castigate alte 100 de hectare.
La baza acestui proiect sta un stu-diu intocmit de Japan International Cooperation Agency (JICA), in care se arata ca partea de nord a portului Constanta ar putea fi "modificata pentru alte destinatii, cum ar fi calatorii sau destinatii de afaceri". (M.C.I.)