Fostii proprietari ai imobilelor confiscate de comunisti acuza Guvernul ca, in loc sa repare o nedreptate istorica, protejeaza clasa politica si clientela ei. Ei cer ca noua lege sa-i oblige pe chiriasii-proprietari sa paraseasca imobilele pe care le-au cumparat ilegal si pe nimica toata.
Maria Teodoru, presedintele Asociatiei Proprietarilor Deposedati Abuziv de Stat (APDAS), a declarat ieri ca, desi Executivul si-a asumat retrocedarea in natura prin noul pachet legislativ, in realitate nu se va intampla deloc asa. In consecinta, fostii proprietari cer Executivului sa amane prezentarea pachetului de legi in Parlament si sa le ia in seama observatiile aduse, facand modificarile de rigoare.
Teodoru a mai spus ca pachetul de legi promovat de Guvern este foarte confuz si nu le face dreptate proprietarilor de drept. “Actualul Guvern ar trebui sa faca in asa fel incat sa arate ca vanzarile sunt ilegale“ (se refera la vanzarile proprietatilor confiscate de comunisti pe care statul le-a facut catre chiriasi in ultimii 15 ani - n.red.), a afirmat Teodoru. Presedintele APDAS a mai precizat ca membrii asociatiei sunt “total nemultumiti“ de proiectul de lege si ea, personal, ii “va descuraja sa accepte modalitatea propusa de Guvern pentru despagubire“.
Pe de alta parte, sefa APDAS a mai spus ca membrii asociatiei vor sa primeasca imobilele inapoi, iar statul sa-i despagubeasca pe chiriasii-proprietari. “Din datele pe care le avem, 98% din vanzarile de case s-au facut ilegal si pe nimica toata, iar de ele au beneficiat clasa politica si clientela ei“, a adaugat Teodoru.

Fostii proprietari vor despagubiri in natura sau cash

Solutia propusa de Guvern ca fostii proprietari sa primeasca actiuni la Fondul Proprietatea nu este agreata de acestia, ei spunand ca nu sunt de acord ca in locul proprietatilor sa primeasca “un risc“. Fostii proprietari sunt de acord doar cu despagubiri in natura prin compensare cu alte bunuri imobiliare din fondul de stat sau cu despagubirile in bani. Reprezentantii APDAS au mai spus ca “titlurile de participare la Fondul Proprietatea sunt inacceptabile pentru ca majoritatea proprietarilor, avand varste inaintate, nu stiu sa le fructifice“. De altfel, ei au adaugat ca “modul de constituire si alimentare a acestui fond este nerealist, neserios si irealizabil din punct de vedere economic si nu va putea asigura despagubirea preconizata“.

Obligatiunile, incluse in Fondul Proprietatea

Dragos Neacsu, secretar de stat in Ministerul Finantelor Publice (MFP), a explicat ieri ca Fondul Proprietatea va fi constituit si alimentat cu actiuni, dar si cu lichiditati banesti provenite, pe de-o parte, din obligatiunile emise de statul roman, iar, pe de alta parte, din recuperarile de creante ale Romaniei de la alte state. Potrivit lui Neacsu, foarte curand Romania va recupera aproximativ 680-700 de milioane de dolari de la Irak. Dupa cum se stie, datoria Irakului la tara noastra este de aproximativ 1,7 miliarde de dolari plus dobanzi si penalizari.
Reprezentantul Finantelor a mai spus ca autoritatile vor sa discute cu fostii proprietari si sa gaseasca solutii pentru ca la intrarea pe bursa a actiunilor Fondului sa nu se inregistreze o scadere majora a valorii acestora si, pe de alta parte, sa incerce sa limiteze speculatiile cu aceste actiuni prin impunerea unui prag de detinere.