ANPC atentioneaza operatorii de cablu care percep plata in avans a abonamentului ca aceasta modalitate de plata e interzisa. Lucru corect, daca ne gandim ca nu e firesc sa impui o taxa pentru un serviciu neprestat inca. Pe de alta parte, reprezentantii Consiliului Concurentei au declarat ca asemenea reglementare nu figureaza ca fiind sau nu interzisa, insa, spun ei, doar un singur operator de cablu mai percepe asa ceva. Unul dintre obiectivele prioritare ale ANPC, pentru semestrul I, este verificarea respectarii drepturilor consumatorilor care beneficiaza de servicii de cablu TV si de telefonie fixa si mobila. Ca noutate, pentru anul 2007 controalele se vor desfasura si sambata, si duminica. Dispeceratul pentru preluarea tuturor reclamatiilor facute de consumatori va avea program de functionare non-stop.
Cristiana Bigan, directorul executiv al OJPC Bihor, ne-a informat ca in primele 10 zile ale lunii ianuarie inspectorii au efectuat 69 de actiuni de control, dintre care 46 s-au soldat cu sanctiuni contraventionale prin care s-au aplicat amenzi in valoare de 34.400 de lei. Au fost oprite de definitiv de la comercializare produse cu termen de valabilitate depasit si cu parametri calitativi neconformi in valoare de 417 lei si au fost solutionate 16 reclamatii. Pe 15 ianuarie a fost trimis catre MOF Ordinul comun al ANPC cu Autoritatea Nationala a Vamilor privind asigurarea punerii pe piata doar a brichetelor care sa nu permita actionarea de catre copii. "Am fost, la inceputul acestei saptamani, la sediul ANPC, unde ni s-a prelucrat modalitatea de control al societatilor de cablu tv. Deocamdata ni s-a cerut sa contabilizam toate reclamatiile primite de la consumatori pe aceasta tema, sa le trimitem pe toate la Bucuresti, apoi, ni se va impune si o tematica de control la aceste societati"a precizat sefa OJPC.