In Portul Turistic Tomis a avut loc ieri deschiderea oficiala a celei de a VIII-a editii a Auto Show- manifestare expozitionala dedicata autovehiculelor si accesoriilor pentru acestea, care se desfasoara in perioada 10-13 mai a.c. in aceeasi locatie. La eveniment au fost prezenti mai multe oficialitati printre care Mihai Daraban, presedintele Camerei de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura, Ion Danut Juganaru, vicepresedintele aceleiasi institutii camerale, consulul general al R. P. Chineze la Constanta si Constantin Matei, directorul general al CN Administratia Porturilor Maritime S.A.
Cu acest prilej, presedintele CCINA a subliniat faptul ca la aceasta editie a Auto Show sunt prezente 33 de firme expozante, la care se adauga alte 7 companii specializate in asigurarea creditarii pentru achizitia de autovehicule, ce sunt grupate in cadrul Salonului de Finantari- manifestare inclusa in aceeasi expozitie deschisa in Portul Tomis. "Daca la editia de anul trecut am avut la dispozitie 4.000 mp, iata ca la actuala editie a Auto Show spatiul de expunere s-a marit la 5.000 mp", a afirmat Mihai Daraban. La randul sau, Constantin Matei a promis organizatorilor- CCINA cu sprijinul CN APMC si a societatii Sisteme Internationale de Afaceri SA- ca la editia urmatoare a Auto Show va fi capabil sa le ofere un spatiu de expunere mai generos. In cadrul expozitiei vizitatorii pot lua contact cu oferta celor mai importanti dealeri de automobile din Constanta, masinile expuse facand parte atat din categoria celor economice, cat si din segmentul de lux. Atractia manifestarii este prezenta unui superb exemplar de colectie reprezentat de un Volvo fabricat in anii 60, model la volanul caruia s-a aflat si actorul Roger Moore, atunci cand a jucat in cunoscutul serial de aventuri "Sfantul".