Pescarii profesionisti, membri ai Asociatiei Pescarilor din Galati, au avut simbata o sedinta de lucru, ocazie cu care a fost prezentat raportul de activitate, semnat de conducerea organizatiei, pe anul 2006.

“Au fost prezentate concluziile trase la toate seminariile si conferintele din acest an care au avut ca tema pescuitul si acvacultura”, ne-a declarat presedintele Asociatiei Pescarilor din Galati, Sandu Tanvuia. Liderul pescarilor ne-a mai spus si ca organizatia pe care o reprezinta a incercat in 2006 sa-i stringa pe toti pescarii profesionisti sub un singur acoperis.

“Noi ne-am continuat demersurile de coagulare a organizatiilor de pescari. Multi dintre pescarii care au plecat de la 'Lotca', cea de-a doua asociatie de pescari din orasul nostru, au venit la noi. Nu am ajuns insa la forma pe care am avut-o in 2001-2002, cind Jean Mirica, presedintele de la 'Lotca', era vicepresedinte la noi. Asociatia noastra se intindea atunci pina la Calarasi”, ne-a mai spus Tanvuia.

In razboi

Tot simbata pescarii de la Asociatia Pescarilor din Galati au anuntat ca au chemat in instanta Compania Nationala de Administrare a Fondului Piscicol. Dorinta pescarilor profesionisti este ca cei de la Companie sa renunte la pretentia de a percepe o taxa asociatiilor pentru fiecare kilogram de peste capturat de un membru.

“Contractul in forma actuala ne-a fost impus. Nu am avut posibilitatea sa alegem. Acel contract incalca legislatia referitoare la activitatea noastra. In plus, societatile care au profit platesc impozit la stat. Compania cere aceasta taxa pentru ca vrea sa traiasca pe spatele pescarilor. In orice caz Compania va disparea. Institutiile de specialitate din UE au cerut asta. Locul ei va fi luat de Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura. Noi luptam impotriva companiilor infiintate de politicienii care aveau rolul de a deturna fondurile venite de la Uniunea Europeana si de a nu lasa semne in acest sens”, ne-a declarat Gavril Vasiliu, delegat national al Cartel Alfa Bucuresti.

Conducerea Asociatiei Pescarilor Galati crede ca tot scandalul aparut in jurul subiectului referitor la o eventuala interzicere a pescuitul in citeva toane de la Cotul Pisicii este doar un foc de paie stirnit de Compania Nationala de Administrare a Fondului Piscicol, care poarta un razboi cu Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura.