Valoarea bunurilor finantate de societatile de leasing din Romania ar putea urca de la 3,26 miliarde euro in 2006 pana la 3,5 - 4 miliarde euro in acest an, ca urmare a cresterii economice si a puterii de cumparare. Piata de leasing din Romania a ajuns la 3,26 miliarde de euro in 2006, in crestere cu 62% fata de anul anterior, cand a inregistrat nivelul de 2 miliarde de euro. Segmentul echipamentelor este in plina ascensiune si continua sa se dezvolte cu cel putin 25% pe an, deoarece exista necesitatea retehnologizarii fabricilor din Romania, ca urmare a cerintelor impuse de Uniunea Europeana si a cresterii economice generale pe care Romania o inregistreaza, dar si a investitiilor. In schimb, sectorul IT si cel medical prezinta cel mai scazut interes pentru societatile de leasing, deoarece exista riscul de neplata a bunurilor, iar revanzarea lor este dificila. Companiile de leasing ale bancilor detineau, in 2006, 75% din piata, societatile de leasing independente 17,5%, iar companiile captive (care fac parte dintr-un grup financiar dezvoltat in jurul activitatilor bancare) aveau o pondere de 7,5%, potrivit datelor centralizate de Asociatia de Leasing si Servicii Financiare NeBancare (ALB) si de Asociatia Societatilor de Leasing din Romania (ASLR). Leasingul financiar a reprezentat, anul trecut, 98% din totalul activelor finantate, in timp ce restul a fost dat de leasingul operational. Leasingul extern a reprezentat, in 2006, sub 1% din valoarea pietei.