Legislatia actuala privind pensiile private va face imposibila repetarea unor scenarii de tip FNI sau Caritas, a declarat ieri presedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), Mircea Oancea, la un seminar organizat de "Ziarul Financiar".
"Cu toate ca nu este perfect, cadrul legislativ din acest domeniu este foarte strict si prudential", a adaugat Oancea. Acesta a precizat ca cele patru institutii care supravegheaza sistemul de pensii privat au un rol foarte exact. Entitatile precizate de Oancea sunt institutia pe care o conduce, depozitarul fondului, care sunt bancile supravegheate de banca centrala, auditorul care realizeaza anual un audit al conturilor si Fondul de Garantare, care este in curs de autorizare.
Oancea a mai spus ca nimeni nu poate garanta un anumit nivel al randamentului contributiilor unui participant la sistemul de pensii private. Legea prevede insa un nivel minim al venitului din pensii, rezultat din scaderea comisioanelor de administrare din totalul contributiilor.

Informatii contra cost

Participantii pot afla oricand unde sunt investiti banii cu care au contribuit la fondurile de pensii private, contra cost, a mai spus seful CSSPP. Acesta a precizat ca participantii la fondurile private primesc gratuit, o data pe an, astfel de informatii.
Oancea a mai spus ieri ca pana la finele acestui an vom avea opt-noua administratori pe pilonul III (pensii private facultative), la care se vor adauga 10-12 companii autorizate sa functioneze pe pensiile private obligatorii (pilonul II). Desi la pensiile din pilonul II contributiile unui participant pot ajunge pana la 15% din salariu, si nu 2% cat sunt la pilonul II, administratorii spun ca pensiile obligatorii sunt mai atractive decat cele facultative.