Numarul falimentelor companiilor romanesti a crescut anul trecut cu 45% fata de 2005, la 10.431 de firme, cel mai riscant sector de activitate fiind comertul, cu o pondere de 37% din total, potrivit unui studiu al Coface Romania, preluat de Mediafax.
Cele mai putin riscante sunt firmele cu activitate in sectorul serviciilor, precum IT, cel al intermedierilor financiare, posta si telecomunicatii, sectorul energetic, tranzactiile imobiliare, fiecare avand ponderi sub 1% din totalul falimentelor.
"Este firesc ca in sectorul energetic si al telecomunicatiilor sa se inregistreze un numar infim de falimente, intrucat in domeniul furnizarii de energie piata este practic neconcurentiala, in pofida liberalizarii acesteia anul trecut, iar sectorul comunicatiilor ramane extrem de consolidat, barierele de intrare fiind foarte ridicate din punct de vedere financiar", a declarat directorul general al Coface Romania, Cristian Ionescu.
Capitala detine cea mai mare pondere in totalul insolventelor, cu 1.931 de firme. Judetele cu cel mai mare numar de falimente sunt Bihor, Brasov si Galati, pe ultimele locuri situandu-se Calarasi, Bistrita-Nasaud si Giurgiu. (M.H.)