Compania Nationala Nuclearelectrica SA a anuntat pentru acest an investitii de 490.000.000 lei la Centrala Nuclearelectrica de la Cernavoda, bani care vor fi alocati continuarii proiectelor aflate in desfasurare dar si unor investitii noi. Tot pentru 2008 este preconizata listarea companiei la Bursa de Valori Bucuresti, precum si finalizarea negocierilor privind constituirea Companiei de Proiect care va finaliza Unitatile 3 si 4 de la CNE Cernavoda.
Valoarea investitiilor pe care Nuclearelectrica le va face in acest an la CNE Cernavoda se ridica la aproape o jumatate de miliard de lei (peste 130 milioane euro), potrivit conducerii companiei. Mare parte din acesti bani vor merge catre mentinerea nivelului de securitate nucleara si protectia mediului, avandu-se in vedere statia de detriere si depozitul de combustibil ars. Este vorba despre lucrarile de marire a capacitatii de stocare a combustibilului ars in Depozitul de Combustibil Ars cu inca un modul, modernizarea sistemului de supraveghere si control acces in incinta centralei nucleare, a sistemului de retea de calculatoare, dar si dezvoltarea unui sistem de calcul pentru managementul integrat al activitatilor centralei. Conducerea Nuclearelectrica a luat in calcul si modernizarea instalatiilor tehnologice si de monitorizare radiatii, adica separatorii de umiditate a aburului, compensatorii de dilatare termica a conductelor din circuitul termic si termoficarea urbana.

Instalatii de extragere a tritiului din apa grea

Tot in 2008 vor fi reabilitate unele instalatii de detectie si stins incendiu, instalatiile de tratare a apei si se vor initia lucrari de realizare a unei instalatii de extragere a tritiului din apa grea din reactoare si lucrari de modernizare a fluxului tehnologic si a microclimatului din halele de lucru si inceperea lucrarilor pentru constructia unei noi hale pentru prelucrari mecanice la FCN Pitesti. Dincolo de programul investitional, in 2008 urmeaza ca Nuclearelectrica sa fie listata la Bursa de Valori Bucuresti si sa finalizeze negocierile pentru constituirea Companiei de Proiect care va duce realiza Reactoarele 3 si 4 ale CNE Cernavoda. Dupa finalizarea celor doua unitati, centrala de la Cernavoda va asigura aproape 40% din necesarul energetic al Romaniei. Societatea Nationala Nuclearelectrica este producator de energie electrica, termica si de combustibil nuclear si se afla sub autoritatea Ministerului Economiei si Finantelor, statul detinand 90,28% din actiuni, iar Fondul Proprietatea, 9,72%.