Fondul de investitii Fabian si dezvoltatorul imobiliar SCD Group (din Ungaria) au infiintat o companie mixta, denumita SCD Fabian OSM (detinuta in proportii egale de cele doua societati), cu scopul dezvoltarii imobiliare in zona de vest a Romaniei.
Firma a achizitionat, pentru suma de 6,25 milioane de euro, doua obiective in Oradea (un complex cu 388 de apartamente) si Satu Mare (un ansamblu rezidential cu 165 de locuinte).
Compania SCD Group va actiona in calitate de developer pentru ambele obiective.
Ansamblul din Oradea va avea o suprafata desfasurata de 38.862 m2, vor fi realizati 24.100 m2 de unitati locative si vor fi amenajate 404 locuri de parcare.
Complexul din Satu Mare se va intinde pe 6.700 m2, urmand a fi construiti 12.400 m2 de locuinte si 103 locuri de parcare.
Lucrarile de constructie pentru cele doua obiective vor fi incepute in primul trimestru din 2009 si se vor finaliza in prima jumatate a anului 2011 (pentru proiectul din Satu Mare), respectiv in trimestrul al treilea din 2012, pentru complexul din Oradea.
Fabian Romania Property Fund Limited a fost infiintat in 2005 pentru realizarea de investitii in principalele sectoare ale pietei imobiliare autohtone. Fondul vizeaza atat investitii in proiecte deja existente, cat si finantarea dezvoltarii de noi constructii. Valoarea de piata a proprietatilor detinute de firma in tara era evaluata, la sfarsitul lunii decembrie 2007, la aproximativ 120 de milioane de euro. Pana in prezent societatea a realizat noua investitii care au o valoare de piata de 127,4 milioane de euro.