Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) încearca sa gaseasca si alte forme de sprijin financiar pentru fermieri fata de cele notificate anul trecut Comisiei Europene, care sunt valabile pâna în 2009 si nu se pot modifica în acest an. „Formele de sprijin financiar notificate Comisiei sunt valabile pâna în 2009 si valoarea acestora nu poate fi modificata. Tinând cont ca valoarea unei subventii nu poate sa creasca în acest an, încercam sa identificam scheme alternative, pentru a veni în sprijinul producatorilor agricoli“, a declarat ieri, pentru NewsIn, secretarul de stat în MADR, Gheorghe Albu. Începând de astazi, ministrul agriculturii, Dacian Ciolos, se va întâlni cu reprezentantii crescatorilor de animale. „Vrem sa stabilim, de comun acord cu reprezentantii fermierilor, tipurile de sprijin financiar pentru acest an. Vor exista discutii, de exemplu, cu asociatiile crescatorilor de pasari sau de porci, pentru a identifica o forma de ajutor financiar care sa-i avantajeze. Speram ca aceste negocieri sa se finalizeze în cursul saptamânii, astfel încât actul normativ sa intre în sedinta de guvern de saptamâna viitoare“, a explicat Albu.Pentru sectorul zootehnic, potrivit notificarii catre Comisie, MADR poate acorda sprijin financiar pentru sustinerea ameliorarii populatiilor de animale si pentru îmbunatatirea calitatii produselor de origine animala. Spre exemplu, crescatorii de pasari pot beneficia, în 2008, de un sprijin financiar de 1,6 lei pentru un pui, respectiv de 0,05 lei pentru un ou. Ministerul Agriculturii urmareste si îmbunatatirea productiei de miere, astfel încât pentru fiecare familie de albine este prevazut un sprijin de 20 de lei. De asemenea, MADR va acorda si în 2008 subventia de 0,3 lei/ litru de lapte conform cu cerintele europene, în limita sumei de 120 de milioane de lei.