Incepand cu data de 1 ianuarie a.c., competenta de administrare a contribuabililor nerezidenti care nu au pe teritoriul Romaniei un sediu permanent revine organului fiscal stabilit prin ordin al ministrului Finantelor Publice, la propunerea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, a precizat Vasilica Mihai, directorul executiv al Directiei Generale a Finantelor Publice Constanta. Astfel, administrarea contribuabililor nerezidenti care isi desemneaza un reprezentant fiscal se face de catre organul fiscal competent pentru administrarea persoanei impozabile care are calitatea de reprezentant fiscal. In cazul contribuabililor care au un sediu fix in Romania, administrarea acestora le revine organelor fiscale in ale caror raze teritoriale se afla sediile fixe. Pentru contribuabilii nerezidenti, stabiliti in spatiul comunitar, care au, potrivit legilor speciale, dreptul de a se inregistra direct in Romania administrarea se face de catre serviciul de specialitate din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti. Administrarea contribuabililor nerezidenti care au obligatia desemnarii unui imputernicit se face de organul fiscal in raza caruia se face constatarea actului sau faptului supus dispozitiilor legale fiscale. In cazul veniturilor obtinute de persoane nerezidente din vanzarea-cesionarea titlurilor de participare, competenta de administrare revine organului fiscal in a carui raza teritoriala se afla institutia prin intermediul careia se face tranzactia, pentru situatia tranzactionarii titlurilor de participare la societati deschise, respectiv organului fiscal in a carui raza teritoriala se afla societatea ale carei titluri se tranzactioneaza, in cazul tranzactionarii titlurilor unor societati inchise.