Nici nu a plecat bine Ionut Popescu de pe scaunul Finantelor, de altfel singurul ministru care s-a opus propriului Guvern, declarand ca nu va semna ordinul de subventionare pentru achizitionarea de tractoare, ca alt ministru, de aceasta data cel al Comunicatiilor, se opune masurilor fiscale propuse de colegii lui de guvernare.
Astfel, Zsolt Nagy a declarat ieri ca nu va sustine introducerea din 2006 a impozitului pe venituri pentru programatori, in cazul in care Ministerul Finantelor Publice vrea sa introduca o astfel de masura.
Reactia lui Nagy vine ca urmare a faptului ca saptamana aceasta ministrul Finantelor Publice, Sebastian Vladescu, a prezentat proiectul de modificari fiscale pentru 2006, iar printre noutati a fost anuntata si eliminarea scutirii de la plata impozitului pe venituri pentru programatori.
Zsolt Nagy isi justifica pozitia aratand ca masura de eliminare a impozitului pe venituri pentru programatori a ajutat foarte mult industria romaneasca de software, contribuind la cresterea investitiilor in acest domeniu.
In opinia lui Nagy, aceasta facilitate fiscala a creat pentru companiile romanesti posibilitatea de a incheia contracte importante de outsourcing si de a crea companii mixte cu parteneri externi.
Potrivit ministrului Comunicatiilor, prin introducerea impozitelor pe salariile programatorilor, tara noastra nu va avea de castigat nici din punct de vedere economic si nici al recunoasterii potentialului acestor specialisti, tinand cont ca este vorba de un numar nesemnificativ de persoane care vor contribui la buget, a subliniat oficialul MCTI.
Si asta pentru ca statisticile arata ca in Romania lucreaza circa 10.000 de programatori, iar veniturile la bugetul de stat din impozitele programatorilor s-ar putea ridica la circa noua milioane de euro, suma calculata la un salariu mediu de cinci sute de euro pe luna. Ministrul Nagy a aratat ca poate argumenta cu cifre cat de benefica a fost pentru industria de software masura anularii impozitarii veniturilor programatorilor, masura decisa in 2001 de fostul ministru al Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Dan Nica.

Facilitatile sunt pentru doar 6.000 - 8.000 de salariati

Pe de alta parte, si Asociatia pentru Tehnologia Informatiei si Comunicatii (ATIC) solicita amanarea anularii scutirii de impozit pe venitul realizatorilor de software pana cand, in conditiile alinierii la legislatia Uniunii Europene, Romania va fi obligata sa ia aceasta decizie.
ATIC demonstreaza intr-o scrisoare deschisa adresata ministrului Finantelor ca facilitatea fiscala se aplica in prezent numai absolventilor anumitor facultati de specialitate care lucreaza in firme de software, iar o alta conditie este ca acesti salariati sa realizeze in cadrul firmei din activitatea de creare de programe pentru calculator un venit anual de cel putin 10.000 de dolari.
Conform estimarilor ATIC, in aceste conditii anularea reducerii de impozit va afecta intre 6.000 si 8.000 de angajati si, implicit, va conduce la sporuri nesemnificative de incasari bugetare la nivelul tarii.
Iar la toate acestea se mai adauga si problema emigratiei asa-numitelor „creiere destepte“, cele mai multe din domeniul software, care-si gasesc foarte usor locuri de munca de 5 pana la 10 ori mai bine platite in tarile dezvoltate.
Astfel ca, numai o serie de facilitati fiscale ar mai putea sa-i retina in tara, desi nici aceste masuri nu le pot oferi veniturile pe care le pot obtine la diverse firme din strainatate.