In sedinta Parlamentului European de saptamana aceasta, Comisia pentru Afaceri Economice si Monetare recomanda sa fie permise numai "costuri deplin justificate" pentru inchiderea unui cont bancar, pentru a incuraja mobilitatea si concurenta. Accesul la servicii financiare de baza, cum ar fi deschiderea unui cont bancar, "reprezinta un drept" al fiecarui cetatean, sustin europarlamentarii. Raportul redactat de Gianni Pittela (PSE, Italia) mentioneaza ca pentru realizarea Planului de actiune privind serviciile financiare si pentru a oferi toate beneficiile sale consumatorilor si comerciantilor este necesara imbunatatirea serviciilor financiare cu amanuntul. Eurodeputatii subliniaza importanta politicii de concurenta pentru completarea pietei interne pentru buna functionare a sistemului care garanteaza egalitate pentru toti operatorii de pe piata. De asemenea, raportul solicita Comisiei facilitarea mobilitatii consumatorilor si monitorizarea progreselor inregistrate de statele membre in ceea ce priveste usurinta consumatorilor de a schimba operatorul, consolidand astfel concurenta sanatoasa dintre operatori.