In prezenta unui numar neasteptat de mare de locuitori ai Mangaliei, alaturi de care s-a aflat si primarul Zamfir Iorgus, la Centrul Cultural "Euxin" din localitate a avut loc ultima etapa a formularii Strategiei de Dezvoltare Locala a orasului, pe perioada 2007-2015.
Strategia de Dezvoltare Locala a Municipiului Mangalia, realizat in urma analizei chestionarelor care au fost puse la dispozitia localnicilor in punctele cele mai aglomerate ale orasului, cuprinde sapte elemente de dezvoltare, 11 obiective majore si implementarea a 140 de proiecte. Specialistii care au intocmit planul strategiei au luat decizia ca, tinand cont de sarbatorile de iarna, termenul limita pentru completarea chestionarelor sa fie prelungit cu inca o luna, adica pana pe 15 ianuarie 2007. Mangaliotii care au rapuns chestionarelor primariei au situat in topul doleantelor pentru viitorii ani, punerea in valoare a mostenirii istorice a orasului, prin restaurarea ruinelor fostei cetati Callatis si realizarea iluminatului ambiental pe trei componente -obiective istorice si culturale, cladiri cu valoare arhitecturala deosebita (muzeu, biserici, cladiri de patrimoniu), precum si marcarea cu indicatoare a traseelor catre monumente istorice. Se doreste totodata amenajarea Cordonului Saturn-Venus, amplasarea a 5 bazine in apropierea plajei Saturn, cu acces liber turistilor, amenajarea zonei parcului de distractii, amenajarea falezelor si digurilor din Olimp si Cap Aurora, lucrari peisagistice in Padurea Comorova - transformarea in zona de agrement, reamenajarea si promovarea Hipodromului Mangalia, amenajarea unei telegondole si a unui parc tip aqua-land, amenajarea unui Muzeu Marin si a unui acvariu. Lipsa parcarilor din Mangalia a starnit, in special in acest sezon estival, cand numarul foarte mare al autoturismelor sosite pe litoral a sufocat circulatia in oras si statiuni, protestul locuitorilor, care solicita, pe termen scurt, amenajarea unor sisteme de "alveole" de parcare pe cordonul Saturn-Venus, in Portul Turistic, statiunea Neptun, iar pe termen mediu si lung amenajarea unor parcari subterane sau supraetajate in zone rezidentiale, zone de agrement, zone de expansiune economica.

Din 1990 nu a existat nici un proiect viabil pentru salvarea turismului litoral

Dezvoltarea turismului, capitol amplu dezbatut impreuna cu edilul sef al urbei, Zamfir Iorgus, reprezinta o prioritate pentru localnici, dar si pentru municipalitate. "Este foarte important ca orasul sa se dezvolte pe o strategie facuta de specialisti, alaturi de cetatenii orasului", a declarat primarul Mangaliei. "Pana la ora actuala, din 1990 incoace, nici una dintre guvernari nu a reusit sa vina in ajutorul turismului litoral cu un proiect concret. Aproape tot ce s-a facut in acest sens a fost realizat cu bani publici, de la bugetul local. In plus, ni s-au pus si bete in roate, prin reducerea taxei de statiune de la 5% din costul unui sejur, la 5% din costul primei nopti de cazare. Astfel ca, pe masura ce fondurile venite la bugetul local din turism scad de la an la an, primaria trebuie sa pompeze si mai multi bani pentru intretinerea statiunilor". Proiectele cu fonduri PHARE, printre care reabilitarea Portului Turistic, care va incepe in cel mult o luna, este o prioritate a edililor locali, care vor reusi, in cea mai mare parte, sa contrabalanseze lipsa preocuparii guvernantilor fata de turismul la Marea Neagra.