Nici luna februarie nu a fost de bun augur pentru romani, daca avem in vedere faptul ca rata somajului a urcat la 5,3%, fiind cu 0,4 puncte procentuale mai mare decat cea din luna anterioara, iar numarul total al somerilor inregistrati a crescut cu 32. 953 de persoane. Potrivit reprezentantilor Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM), la sfarsitul lunii februarie a. c. , in evidentele agentiilor judetene de ocupare a fortei de munca figurau 477. 860 de someri, din care 347. 707 proveneau din sectorul privat. Mai putin de jumatate (43,4%, respectiv 207. 574) dintre acestia erau femei. Cel mai ridicat nivel al ratei somajului a fost atins in judetul Vaslui, de 11%, urmat de Mehedinti (10,3%), Teleorman si Dolj (9%), Alba (8,3%), Gorj si Covasna (8%). Conform datelor publicate de ANOFM, rata somajului feminin (4,9%) a crescut cu 0,2% in februarie fata de luna precedenta. Rata somajului in judetul Constanta a crescut cu 0,5% in ultima luna, numarul somerilor crescand de la 11. 574, in ianuarie, la 13. 282, la sfarsitul lunii februarie, a anuntat purtatorul de cuvant al Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca, Gabriela Spataru. (I. Z. )