Daca actul normativ trece si de Camera Deputatilor, compania americana ar putea începe procedurile de preluare a Daewoo din luna martie.La cererea presedintelui Comisiei de privatizare a Automobile Craiova, Sebastian Vladescu, senatul a adoptat, ieri, proiectul de lege privind privatizarea Daewoo, aprobând astfel preluarea acestei companii de catre Ford. Proiectul a fost a aprobat, cu 56 de voturi pentru, trei voturi împotriva si patru abtineri. Desi marti Comisia de privatizare din Senat a aprobat în unanimitate proiectul de lege, actul normativ nu figura ieri pe ordinea de zi a camerei superioare, dar la începutut sedintei s-a aprobat introducerea sa. Dezbaterea din senat a legii Ford nu a fost lipsita de incidente. Membrii comisiei de privatizare au obiectat ca în plen nu a fost depus raportul asupra acestui proiect de lege. Apoi presedintele de sedinta, senatorul de Dolj Radu Berceanu, a precizat ca, daca staff-ul comisiei, nu va aduce documentul, se încalca o decizie a senatului. În cele din urma, raportul a fost depus si totul parea în regula. Însa, nu toti parlamentarii au fost de acord cu dezbaterea legii. Fostul presedinte al Comisiei senatoriale de privatizare, senatorul PRM Carol Dina, a cerut amânarea dezbaterii acestui act normativ pâna pe 28 februarie, când Comisia Europeana va transmite un raspuns asupra privatizarii Automobile Craiova. Presedintele Comisiei de privatizare a Automobile Craiova, Sebastian Vladescu, a adaugat ca autoritatile române asteapta un raspuns optimist din partea Comisiei Europene si ca pâna atunci trebuie sa se ofere companiei Ford posibilitatea de a începe procedurile de preluare, din luna martie. „Viteza de realizare a investitiei este o problema vitala“, a spus Vladescu. Acum ramâne ca legea Ford sa fie dezbatuta de Camera Deputatilor, care este si forul decizional.  „La Daewoo Craiova nu se produce nimic“ Ministrul pentru relatia cu Parlamentul, deputatul de Dolj Mihai Voicu, le-a spus senatorilor ca proiectul de lege trebuie grabit: „La Daewoo Craiova nu se produce nimic, iar cei 3.700 de angajati stau si asteapta sa vada ce se întâmpla cu ei“. Voicu le-a mai spus senatorilor ca venirea Ford la Craiova va crea 30.000 de noi locuri de munca în industriile conexe, iar în economia româneasca se va cheltui aproximativ un miliard de euro în fiecare an.Fabrica de autoturisme din Banie produce în prezent doar motoare, cutii de viteze si piese de schimb. Directorul companiei craiovene, Ion Ion, a declarat ca productia de Matiz, oprita la finele lui 2007, va fi reluata în luna martie.Americanii de la Ford asteapta sa înceapa productia de masini la Craiova. O delegatie a producatorului de automobile a discutat ieri mai bine de o ora cu primarul Antonie Solomon despre documentele necesare demararii proiectului de investitii. „Am discutat chestiuni tehnice, despre certificate de urbanism si autorizatii de construire. Am înteles ca vor construi o hala în plus. Venirea Ford la Craiova este sigura. Comisia europeana le-a dat acordul verbal, iar ei spera ca în doua luni sa preia fabrica“, a declarat Solomon.