AVAS a anuntat joi, 30 aprilie, ca desfiintarea contractului de privatizare a Rodipet ramane valabila, in ciuda declaratiilor facute de patronatul arab, potrivit caruia si-a indeplinit toate obligatiile contractuale. Mai mult, directorul general adjunct al Rodipet, copilul-minune Florin Lungoci, a solicitat chiar si un ajutor de stat pentru compensarea pierderilor generate de nerespectarea contractului de catre AVAS, prin vanzarea catre statul roman a 30% din actiunile societatii. "Conform contractului, ne-am asumat obligatia de a investi in dezvoltarea Rodipet 3,75 milioane de euro pe o perioada de cinci ani, si cu toate acestea am investit mai mult de 20 milioane euro. Suma de 832. 000 de euro, care reprezenta obligatia investitionala a Rodipet pentru anul 2008, a fost deja investita din 2006. Investitiile au fost raportate anual, ultima inregistrare fiind efectuata la AVAS in septembrie 2008", sustin cei de la Rodipet. Potrivit directorului Florin Lungoci, in spatele deciziei AVAS sunt marile trusturi de presa. "Atacurile la adresa Rodipet au in spate marile trusturi de presa care doresc preluarea companiei pe nimic. AVAS este o unealta politica in mana celor care vor sa preia Rodipet", a adaugat acesta. La randul sau, Mircea Ursache, presedintele AVAS, a replicat ca decizia intoarcerii Rodipet la stat este ireversibila. "Hotararea Colegiului Director al AVAS privind desfiintarea contractului de privatizare si inscrierea Autoritatii ca actionar ramane valabila. Societatea se afla, in continuare, in monitorizarea Autoritatii. In urma deciziei adoptate in luna martie a. c. de Colegiul Director, AVAS a solicitat reinscrierea ca actionar la Registrul Comertului, termenul stabilit de judecatorul delegat fiind 26. 05. 2009. Ulterior reinscrierii, conform etapelor aprobate de Colegiu, AVAS va notifica cumparatorul si va trece la desfiintarea contractului", sustine conducerea AVAS. Daunele de peste 1,9 milioane lei si 375. 232 euroAutoritatea a decis acum o luna executarea garantiilor reale imobiliare constituite in favoarea AVAS asupra unui numar de 7. 351. 797 actiuni emise de Rodipet (in prezent SC Network Press Concept SA) si reinscrierea Autoritatii ca actionar pentru acest pachet. De asemenea, AVAS a hotarat desfiintarea cu daune interese a contractului pentru nerealizarea de catre cumparator a obligatiilor asumate prin contract. Daunele se cifreaza la peste 1,9 milioane lei si 375. 232 euro. Rodipet a fost privatizata in 2003, cand a fost preluata de SC Magnar Two SRL. In prezent, Network Press Concept, fosta Rodipet, se afla in faliment. Actionarul majoritar al fostei companii de stat pentru distributia presei este controversatul om de afaceri libanez Hassan Awdi. (Cristian ANTON)