Aurul este o protectie excelenta impotriva inflatiei, pentru ca tendinta este ca metalul sa se scumpeasca atunci cand nivelul de trai scade.
2010 se anunta un an aproape la fel de dificil din punct de vedere economic ca si 2009. Nu toate afacerile vor merge, insa, pe teren arid, spun economistii. Exista investitii care vor da roade, in ciuda crizei!
Cei mai multi analisti spun ca in 2010 banii ar trebui plasati in investitii pe termen scurt sau lung. Iar pentru prima varianta, finantistii spun ca rentabila ar fi cumpararea de titluri de stat. Chiar daca dobanda este variabila, ai siguranta ca recuperezi banii investiti.
Pe termen lung, insa, economistii mizeaza pe aur. Ei considera investitia sigura, de viitor, mai ales ca, intr-un an de criza, metalul pretios s-a scumpit cu peste 25 la sut.
Potrivit expertilor, aurul isi mentine valoarea de-a lungul timpului, spre deosebire de bani sau alte valori.
Ei spun ca aurul este o protectie excelenta impotriva inflatiei, pentru ca tendinta este ca metalul sa se scumpeasca atunci cand nivelul de trai scade. Unii analisti spun, insa, ca o investitie profitabila, pe termen lung, ar putea fi facuta si in agricultura si turism.
Privirile specialistilor sunt, insa, indreptate si catre piata de capital. Brokerii anticipeaza ca motorul bursei vor fi actiunile societatilor de investitii financiare, care se vor scumpi cu peste 30 de procente.
Sunt, insa, si analisti pesimisti care cred ca 2010 nu este un an bun pentru investitii. Acestia recomanda celor care au bani sa tina bine de ei pana trece criza. Potrivit acestora, economiile ar trebui tinute la banca, in depozite in euro.