Cu toate metodele de descurajare a creditelor practicate de banca centrala, statisticile arata ca imprumuturile romanilor la banci sunt in continua crestere. Astfel, creditele persoanelor fizice au depasit in octombrie 22 de miliarde de lei, fiind in crestere cu 3,2% fata de luna precedenta, anunta un comunicat al BNR. Tot in octombrie, firmele au obtinut finantari in valoare de aproximativ 24 de miliarde de lei, in crestere cu 77,9%.
In valuta, finantarile acordate companiilor detin in continuare cea mai mare pondere, cu un total de 26,873 miliarde de lei, desi anualizat au crescut cu 15,9%. Creditele in valuta atrase de populatie au urcat cu 50,5%, la 15,204 miliarde de lei.
Cel mai ridicat ritm de crestere dintre toate componentele creditului guvernamental l-au avut creditele in lei acordate populatiei. Acestea au avut un avans de 115,6%, la sfarsitul lui octombrie, in scadere fata de peste 120% dupa primele noua luni.
Soldul creditului neguvernamental, in valoare de 89,017 miliarde de lei, a crescut cu 54,9% fata de 31 octombrie 2005, dar a scazut cu aproape 5% fata de ritmul primelor noua luni ale anului, potrivit datelor BNR. Dupa primele noua luni din 2006, cresterea a fost de 59,6% fata de perioada similara a anului trecut. Fata de luna anterioara, avansul nominal al creditului neguvernamental din octombrie s-a accelerat la 4,4%, fata de 3,8% in septembrie si 3,5% in august. In termeni reali, majorarea din octombrie a fost de 4,2%, comparativ cu 3,75% in septembrie. In schimb, intr-o comparatie cu primele zece luni din 2005, majorarea reala a fost de 47,8%. (S.N.)