Ieri s-a dat startul depunerii proiectelor pentru obtinerea finantarilor europene nerambursabile. Este vorba despre IMM-urile care doresc sa faca investitii mari, cuprinse intre 920.001 si 5.560.000 de lei. Cu toate acestea, pe lista celor 28 de firme intrate in lupta pentru bani europeni pana ieri la ora 15.00 nu se numara niciuna galateana.

Daca in urma cu un an zeci de oameni de afaceri din Galati s-au calcat in picioare in fata sediului Oficiului Teritorial al Intreprinderilor Mici si Mijlocii (OTIMM) doar pentru a depune proiectele in urma carora au primit bani europeni, anul acesta prima zi de inscriere in cursa finantarilor nerambursabile de la Uniunea Europeana nu a atras nicio firma locala.

Pana la ora 15.00 niciun agent economic din judetul nostru nu depusese proiecte europene nici la sediul OTIMM si nici nu se inregistrase on-line. Pana la aceeasi ora, pe lista aplicantilor pentru obtinerea finantarilor curprinse intre 920.001 si 5.560.000 de lei afisata pe site-ul Ministerului Intreprinderilor Mici si Mijlocii si Comertului, 28 de firme din tara intrasera deja in batalia pentru fondurile europene. Cei care doresc sa obtina astfel de finantari vor putea sa depuna proiecte pana la 1 august 2008.

Activitati si domenii eligibile

Pentru a putea primi bani de la Uniunea Europeana intreprinzatorii mici si mijlocii trebuie sa-si desfasoare activitatea intr-unul dintre domeniile eligibile. Este vorba despre industria extractiva, industria prelucratoare, distributia apei, salubritate, gestionarea deseurilor, activitati de decontaminare si constructii.

"La fiecare dintre aceste domenii exista si o serie de exceptii, in functie de codul CAEN al firmelor, iar pentru a le afla va puteti adresa consilierilor nostri sau puteti consulta ghidurile programelor", a explicat directorul OTIMM, Bogdan Costin. In ceea ce priveste activitatile eligibile, cei interesati trebuie sa aiba in vedere crearea unei unitati de productie, extinderea unei unitati existente pentru cresterea capacitatii de productie, diversificarea productiei unei unitati existente prin lansarea de noi produse sau servicii, modernizarea intreprinderii, inclusiv schimbari in procesul de productie al unei unitati existente, achizitionarea de bunuri intangibile, cum ar fi software, brevete, licente, know-how sau solutii tehnice nebrevetate, consultanta specifica si instruire specializata strict legata de activitatile de investitii specificate mai sus.