Cele 17 milioane de lei alocate lucrarilor de infrastructura din Craiova în aceasta luna vor fi distribuite prin negociere directa pentru a fi cheltuite pâna la sfârsitul anului.  Craiova nu are parte de liniste nici în pragul iernii. Santierului în derulare de pe platoul Teatrului National "Marin Sorescu" i se vor alatura alte câteva, în care primaria trebuie sa investeasca 17 milioane de lei pâna la sfârsitul acestui an, cota bugetara primita la rectificarea din octombrie. Banii au destinatie precisa: lucrari de infrastructura pe capitolul investitii, astfel ca nu pot fi aruncati pe reparatii stradale, unde ar fi fost lesne consumati pe lucrari mici, dar multe. Primarul Antonie Solomon este decis ca în câteva zile sa încheie contractele de executie prin negociere directa, potrivit legii. "Avem studiile si proiectele de executie avizate pentru câteva obiective de investitii. Depinde doar de noi sa încheiem contractele în aceste zile, ca sa nu pierdem banii. Eu vad aceasta rectificare ca pe un noroc extraordinar pe care îl au craiovenii si sunt sigur ca în doua-trei zile vom avea tocmite lucrarile cu firme capabile sa le termine pâna pe 29 decembrie", a spus primarul Antonie Solomon.  
Investitii 
Cea mai mare parte din alocatia bugetara suplimentara, 16,28 milioane de lei, va intra în modernizarea a cinci strazi si în amenajarea unei intersectii cu sens giratoriu. Municipalitatea a inclus pe lista lucrarilor de toamna-iarna modernizarea strazilor George Enescu (pentru 1,97 milioane de lei), Basarabia (1,14 milioane de lei), Maramures (1,52 milioane de lei) si Tabaci (1,59 milioane de lei). Pentru reabilitarea bulevardului Stirbei Voda se vor cheltui 7,6 milioane de lei, diferenta de 218.000 de lei fiind trecuta în contul construirii unui sens giratoriu în intersectia bulevardului Dacia cu strazile Bariera Vâlcii si Fratii Golesti, investitie care sa fie finalizata la anul, din fonduri bugetare locale. La aceste subcapitole se adauga modernizarea platoului si a gradinii Teatrului National "Marin Sorescu", pentru care se va aloca suma de 715.000 de lei din fondurile suplimentare de la rectificare. Pentru toate aceste lucrari exista proiecte deja aprobate, în vederea trecerii la faza de executie.