Reprezentantii Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) au declarat intr-o conferinta de presa ca sunt ingrijorati de faptul ca la anul vor trebui efectuate plati in valoare de 500 de milioane de euro, iar agentia nu va putea face fata acestui volum de plati. Banii reprezinta fondurile destinate proiectelor din 2003 si 2004 ale Programului SAPARD. Pe langa acesti bani, in 2007, APDRP mai trebuie sa aloce 100 de milioane de euro din Programul SAPARD, care trebuiau platiti in 2006. De asemenea, APDRP mai are la dispozitie si banii alocati proiectelor din Programul SAPARD-ul romanesc, pe care trebuie sa-i plateasca beneficiarilor. Aceste sume mari de bani determina ingrijorarea la nivelul conducerii APDRP legata de capacitatea Agentiei de a face toate platile anul viitor. Teama reprezentantilor APDRP este sustinuta si de intarzierile care s-au inregistrat in acest sector, pe care insa acestia cred ca Agentia le poate recupera.
Una dintre modalitatile prin care APDRP poate rezolva problema efectuarii la timp a platilor este descentralizarea Agentiei la nivel local, a declarat Danut Apetrei, secretar de stat in Ministerul Agriculturii. Astfel, selectarea proiectelor s-ar putea face la judet, ajungandu-se pana la situatia in care si platile sa se poata efectua la nivel judetean. Apetrei a precizat ca descentralizarea se va realiza in termen de sase-sapte luni.
Romania a primit prin intermediul Programului SAPARD o suma de 1,5 miliarde de euro, din care a cheltuit pana in prezent 640 de milioane de euro. Restul, de 860 de milioane de euro, trebuie platit pana in 2008, in caz contrar Romania va pierde acesti bani. (Simona Necula)