Intr-un studiu privind satisfactia clientilor germani de automobile, Dacia a depasit marci precum Renault, Citroen, Ford si Opel, clasandu-se pe locul noua.

Studiul a fost efectuat in Germania de firma de cercetare J.D. Power and Associates pe internet si a inclus parerile a 16.200 de persoane, care detin un autoturism al marcii respective de cel putin doi ani.
Potrivit concluziilor studiului, Dacia s-a clasat cu numai patru puncte sub media generala, intrunind un total de 810 puncte din 1.000 posibile, situandu-se pe locul noua, la egalitate cu Volkswagen. Dacia a invins marci de renume precum Ford, Opel, Renault, Citroen, Nissan, Seat, Suzuki, dar si marcile coreene Hyundai si Kia.
Marele castigator al studiului J.D. Power este marca Daihatsu, care conduce topul satisfactiei clientilor auto din Germania cu 843 de puncte. Daihatsu, o subsidiara a companiei japoneze Toyota, s-a clasat in top inaintea "greilor" germani Mercedes-Benz, BMW sau Audi. Conform studiului, Daihatsu a punctat puternic la capitolele service si costuri de intretinere si este pe primul loc in top pentru prima data de la inceperea studiului, in 2002. Alfa Romeo s-a situat pe locul doi, cu 835 de puncte, la egalitate cu Mercedes-Benz, in timp ce BMW a intrunit 834 de puncte, iar Audi s-a clasat pe locul patru, la egalitate cu Toyota.
Locurile sapte si opt in clasament, cu noua, respectiv sase puncte mai mult decat Dacia, le-au ocupat Volvo si Mitsubishi. Codasii topului, ocupand ultimele patru locuri, au fost Peugeot, Fiat, Chevrolet si Smart.
Cercetarea facuta de J.D. Power a scos in evidenta legatura stransa intre gradul de satisfactie al clientilor si loialitatea fata de o anumita marca. Trei sferturi dintre cei intervievati au declarat ca iau cu siguranta in calcul cumpararea unui nou automobil de la acelasi producator.
Studiul s-a facut tinandu-se cont de 67 de criterii, impartite in patru grupe: cat de atragatoare este masina (32%), calitatea si fiabilitatea (26%), costurile de intretinere (22%) si, in final, cat de multumiti au fost cumparatorii de serviciile oferite de dealeri (20%). Cercetarea a cuprins 27 de marci, prin 113 modele.
Top 10:
1. Daihatsu 843pc.
2. Alfa Romeo, Mercedes-Benz 835pc.
3. BMW 834pc.
4. Audi, Toyota 831pc.
5. Mazda, MINI, Skoda 830pc.
6. Honda 829pc.
7. Volvo 819pc.
8. Mitsubishi 816pc.
9. Dacia, VW 810pc.
10. Suzuki 808pc.