Când toate companiile de asigurari fug de piata de capital, Generali Fond de Pensii a investit în actiuni cota cea mai mare dintre toate firmele de profil care activeaza pe Pilonul II. Într-o perioada în care piata de capital din România este în plina criza, iar pierderile pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB) sunt semnificative, Generali Asigurari a decis sa investeasca "dinamic" în actiuni, pentru componenta de pensii administrate privat (Pilonul II), dupa cum a anuntat ieri, la Craiova, directorul companiei, Dragos Calin. Generali este singurul fond de pensii din România care si-a asumat un risc ridicat al plasamentelor pe care le face în contul deponentilor. "Desi Fondul nostru de pensii a fost singurul cu grad de risc ridicat, noi investim masiv, dinamic. Din cauza crizei din jur, se fac tranzactii zilnice, astfel încât sa existe o dinamica foarte mare a investitiilor", a spus Dragos Calin, la conferinta prilejuita de împlinirea a 15 ani de existenta a companiei în România. Potrivit Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), Generali a investit cel mai mare procent din active în actiuni tranzactionate la BVB, dintre toate fondurile de pensii. CSSPP arata ca Generali Fond de Pensii a investit, la finele lui septembrie 2008, aproximativ 22% din fonduri pe piata de capital. "Randamentul a fost pozitiv, de aproape 7%. Am respectat schema de investitii agreata, cel mai mult în bonduri si restul pe piata de capital, dar aceasta din urma a fost foarte dinamica", a adaugat Calin. Dupa Generali, urmeaza Omniasig, care a investit în actiuni 21,36% din active si ING, cu 20,36%. Compania AIG, grav afectata peste Ocean de criza financiara, dar care la noi se situeaza "pe pozitii", a investit prudential pe piata româneasca a asigurarilor administrate privat: doar 10,76% în actiuni si aproape 70% în titluri de stat si/sau obligatiuni municipale.  
În criza, avantaj la asiguratori 
Generali Asigurari anunta ca nu este afectata în nici un fel de criza financiara de peste granite, dar lasa sa se înteleaga ca în aceasta perioada are un avantaj. Mai ales pe segmentul asigurarilor de viata. "În primul semestru din 2008, apare aproape o dublare a asigurarilor de viata fata de aceeasi perioada a anului trecut. Acest segment a crescut cu 45%. Pe aceasta piata, în care pentru clienti bunurile sunt pe primul loc în ceea ce priveste asigurarea, oamenii au început sa aiba grija de viata lor si a familiilor lor", a spus Gabriel Ilie, directorul uneia dintre agentiile Generali Asigurari din Craiova. Daca la asigurarile de tip CASCO majoritatea asiguratorilor nu au o profitabilitate maxima, din cauza riscului mare si producerii acestuia (accidente rutiere), la asigurarile de viata riscurile se produc foarte rar, iar companiile de asigurari au profituri bune. Generali precizeaza ca vrea sa se dezvolte pe acest segment, al asigurarilor de viata, pe motiv ca asigurarile auto nu aduc profitabilitatea dorita.