Proiectul gazoductului Nabucco este cu un pas mai aproape de realizare. Consiliul Judetean (CJ) Dolj a anuntat ieri ca a primit documentatia privind certificatul de urbanism al conductei, alaturi de traseul probabil pe care aceasta il va urma traversand judetul. "Despre traseul conductei nu va pot spune foarte multe, doar ca traverseaza Dunarea, de la vecinii din Bulgaria, si ajunge undeva in zona localitatii doljene Ostroveni, merge spre Gighera, Gangiova, Valea Stanciului, Dranic, Segarcea, Calopar, Varvor, Terpezita si iese din Dolj prin dreptul localitatii Botosesti-Paia", a declarat Ion Prioteasa, presedintele CJ Dolj.

O conducta pentru Bailesti si Calafat

Tot ieri, CJ Dolj a anuntat ca va emite certificatul de urbanism pentru proiectul celei de-a doua mari conducte de gaz din judet, respectiv Craiova - Segarcea - Bailesti - Calafat, un proiect care va rezolva problema calafetenilor ce au suferit de frig iarna trecuta. "In prezent, ne pregatim sa emitem certificatul de urbanism pentru studiul cerut de Transgaz Medias, cei care urmeaza sa realizeze aceasta conducta de gaze. Ne-am intalnit ieri (marti - n. r.) cu cei de la Transgaz si am stabilit traseul, respectiv sa plece din Craiova, sa treaca prin Podari, Calopar, Segarcea, sa coboare pana la Cerat, Urzicuta, Afumati, Bailesti, Rast, Ghidici, Ciuperceni, Piscu Vechi, Poiana Mare si sa ajunga la Calafat", a precizat Ion Prioteasa. "Este si dorinta Ministerului Economiei si a celor de la Transgaz de a obtine fonduri europene, combinate cu fonduri ale guvernului roman. Impreuna cu arhitectii CJ si primarii localitatilor prin care va trece conducta, am inceput sa dam o mana de ajutor pentru ca aceasta problema sa se rezolve cat mai repede", a adaugat Prioteasa.
Finantarea acestui proiect estimat la 15,8 milioane de euro este asigurata atat din fonduri europene, cat si guvernamentale, iar executia urmeaza sa se faca in perioada 2010-2013.