Perioada sarabatorilor a fost una spornica si pentru Garda Financiara Constanta, chiar daca in cursul lunii decembrie activitatea s-a desfasurat cu un numar redus de comisari. Potrivit comisarului sef Cristian Radu, o buna parte din lucratorii Garzii au fost in concediu de odihna, aceasta fiind singura perioada a anului in care comisarii isi pot permite acest "lux". Cu toate acestea, in urma verificarilor care au avut ca obiectiv comertul si activitatile de sezon, valoarea amenzilor aplicate au fost de 950.200 lei. De asemenea, prin verificarea comercializarii de carne si produse din carne, a comertului cu amanuntul a produselor alimentare si nealimentare, au fost confiscate bunuri si sume in valoare totala de 45.455, 54 lei, intocmindu-se si 10 dosare penale, cea mai mare valoare a prejudiciului fiind constatata la societati comerciale ce au ca obiect de activitate materiale de constructii si comertul cu cereale.
In plus, comisarii Garzii au dispus suspendarea activitatii la 14 societati comerciale pentru neutilizarea sau nedotarea cu case de marcat electronice fiscale. Astfel, la Cernavoda, comisarii Garzii Financiare au descoperit ca SC Senemin Trading SRL nu emitea bonuri fiscale pentru sumele incasate iar casa de marcat era fiscalizata pe grupe de produse si nu pe fiecare produs in parte. Senemin Trading are ca obiect de activitate spalarea, curatarea si vopsirea textilelor si blanurilor si il are ca unic asociat si administrator pe Senol Emin. Firma are doar 4 angajati declarati si a avut un profit in 2006 de peste 100.000 lei la o cifra de afaceri de 425.107 lei. S-a aplicat in acest caz o amenda de 10.000 lei, sumele incasate pentru care nu au fost emise bonuri fiscale au fost confiscate, iar firma a fost inchisa. Tot la Cernavoda, la punctul de lucru al SC Criana Impex SRL, pentru neutilizarea casei de marcat electronice fiscale, a fost aplicata o amenda de 8.000 lei, a fost confiscata suma incasata ilegal si s-a decis suspendarea activitatii firmei. Societatea are ca obiect de activitate comertul cu amanuntul si este controlata de o oarecare Ana Varvara; firma este una cat se poate de profitabila, tinand cont de cifra de afaceri din 2006, de peste un milion de lei, cu un profit care depaseste 100.000 lei. In municipiul Constanta, o actiune de control desfasurata la sfarsitul anului in piata CET la operatorii economici care comercializau legume si fructe a scos la iveala faptul ca o buna parte dintre acestia nu erau dotati sau nu utilizau aparat de marcat electronic fiscal. Astfel, opt dintre comercianti au fost amendati cu suma de 8.000 lei si li s-a suspendat activitatea pana la remedierea deficientelor constatate.