Fuziunea Bursei de Valori Bucuresti (BVB) cu Rasdaq ar putea fi finalizata in acest an sau cel mai tarziu la inceputul anului viitor, in functie de termenul in care vor fi obtinute aprobarile din partea Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM) si a Registrului Comertului, a declarat presedintele Comitetului Bursei, Sergiu Oprescu, citat de Mediafax.
„Din punctul nostru de vedere, suntem in grafic sa terminam fuziunea in acest an. Acum depinde de celelalte aprobari, care trebuie obtinute de la CNVM si Registrul Comertului. Legal, obtinerea acestor aprobari dureaza circa o luna, dar la cererea de autorizare se poate raspunde si intr-o saptamana“, a afirmat Oprescu.
Actionarii BVB si cei ai Bursei Electronice Rasdaq (BER) au aprobat recent proiectul de fuziune a celor doua entitati.
Fuziunea va fi prin absorbtie, societatea absorbanta fiind BVB. Denumirea societatii de bursa care va rezulta dupa fuziune va fi Bursa de Valori Bucuresti SA, iar Rasdaq nu va mai exista ca entitate juridica distincta.
Primul pas in procesul de unificare l-a reprezentat transformarea BVB din institutie de interes public in societate pe actiuni, realizata la mijlocul lui iulie.
Proiectul de fuziune a fost prezentat oficial prima data in mai 2003, unificarea celor doua piete fiind estimata pentru jumatatea acestui an.
La randul lui, directorul general al BVB, Stere Farmache, a precizat ca in prezent BVB asigura platforma tehnica pentru tranzactionarea companiilor de la Rasdaq, care apartin institutional Rasdaq. (Senica Micu)