Ministerul Agriculturii nu va lua o decizie imediata de interzicere a organismelor modificate genetic (OMG), propunand ca, in urma unor dezbateri la nivel local, producatorii agricoli sa decida daca vor sau nu sa cultive astfel de plante.
Reprezentanti ai Greenpeace au protestat ieri in fata ministerului, solicitand interzicerea importului si cultivarii de organisme modificate genetic (OMG), inclusiv a porumbului MON 810 aprobat in Uniunea Europeana. Reprezentantii Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) sustin ca institutia nu poate lua o decizie unilaterala de interzicere a OMG si propune organizarea unor dezbateri la nivel local, la care sa participe atat reprezentanti ai directiei agricole judetene, ai autoritatilor de mediu, dar si Greenpeace, astfel incat agricultorii sa fie informati asupra tuturor aspectelor privind cultivarea OMG.
"Cred ca este bine ca la nivel local, directiile agricole judetene, reprezentanti ai Garzii de Mediu si ai Greenpeace sa aiba o discutie cu producatorii agricoli, aducandu-le la cunostinta toate aspectele problemei, de ce cultivam OMG, de ce nu ar trebui sa cultivam OMG, iar producatorii sa aleaga daca vor sau nu sa cultive", a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, secretarul de stat Gheorghe Albu.
Totodata, MADR precizeaza ca institutia nu poate sa ia o decizie de interzicere a OMG, aceasta fiind de competenta Ministerului Mediului, si nu se va opune, daca o astfel de hotarire este luata.
Greenpeace a sesizat ca in Insula Mare a Brailei ar fi cultivate 70 de hectare cu soia modificata genetic si 50 de hectare cu porumb modificat, insa testele au aratat contrariul. Testele realizate in Insula Mare a Brailei, la sesizarea Greenpeace, vor fi refacute, intrucat asociatia a reclamat ca inspectorii nu au respectat normele din domeniu. Mai mult, Greenpeace sustine ca soia de pe anumite suprafete a fost deja recoltata, iar destinatia de depozitare a acesteia trebuie stabilita cu exactitate, intrucat producatorul agricol ar fi putut indica o destinatie falsa. Greenpeace solicita Guvernului si tuturor autoritatilor competente interzicerea imediata a culturii si importului de OMG, iar de la Ministerul Agriculturii un angajament ferm si imediat ca va sprijini o astfel de decizie.
"Maine (miercuri - n.r.) vom relua testele pe toate aceste suprafete, ca sa nu existe nicio suspiciune ca ministerul incearca sa ascunda daca cineva ar cultiva OMG", a spus Albu. El a precizat ca testele vor fi refacute de inspectori ai Ministerului Agriculturii de la nivel central, iar daca vor fi constatate nereguli, vor fi aplicate sanctiuni.
Asociatia si Ministerul Agriculturii au citat, fiecare, opinii si studii stiintifice. Gabriel Paun, reprezentantul Greenpeace Romania, a citat un studiu al unei Universitati din Franta, potrivit caruia cobaii hraniti cu soia si porumb modificate genetic au dezvoltat rezistenta la anumite antibiotice si probleme la rinichi si la ficat.