Bugetarii cer salarii mai mari intr-o perioada in care economia a luat-o in jos, iar firmele private opereaza nenumarate disponibilizari. In Finantele doljene unii se plang ca au salarii foarte mici, altii tac chitic, pentru ca pleaca acasa cu sume frumusele.

Cum este criza financiara, sindicalistii de la Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Dolj nu au avut bani nici de banderolele albe care ar fi trebuit sa arate ca sunt in greva de avertisment. Protestul a avut loc, spun ei, dar banderolele au fost purtate "din doi in doi, din lipsa de fonduri", spune liderul sindical Mitita Tudor. Greva de ieri nu a avut efectul scontat, in conditiile in care profesorii isi amanasera deja protestele, desi bugetarii afiliati la Alianta SED LEX anuntasera ca protestele lor sunt de solidaritate fata de cadrele didactice. Protestul a avut doua scopuri: cresterea salariilor si depolitizarea institutiilor publice, pe de o parte, si solidaritate cu profesorii, pe de alta parte. Cei 700 de finantisti doljeni aflati in greva de avertisment au protestat si fata de politizarea institutiilor publice, prin numirea de directori pe criterii politice. "Finantele sunt pe penultimul loc ca si salarizare a bugetarilor. Dupa noi mai sunt doar statisticienii. Pe de alta parte, tinerii de astazi nu mai sunt stimulati ca vor avansa in functii cand vad ca se politizeaza absolut totul", a tinut sa precizeze Tudor. In institutie, plaja salariilor este diversa. Unii iau foarte putin, altii - foarte mult, cu stimulente cu tot.

Nu le ajung 3.000 de lei pe luna

Referentii si, in general, cei care lucreaza cu publicul se plang ca dupa 20-30 de ani de munca au un salariu de incadrare de 1.000-1.200 de lei. La acesta se adauga sporul de vechime (pana la 25%). La cei cu functii de conducere se pune si sporul de conducere (25%). Cu stimulente (care pot ajunge pana la trei salarii), un bugetar "amarat" de la Finante poate ajunge la un salariu intre 3.000 si 6.000 de lei pe luna. Adica mult mai mult decat in economia privata. Finantistii care au ceva vechime si functii de conducere (sef de birou, sef de serviciu) au salariul de incadrare de 1.700-1.900 de lei. Cu sporuri si cu stimulente, leafa se umfla binisor. Nici unul dintre acestia nu s-a plans ieri, in timpul grevei de avertisment. Ci doar aceia cu salariile foarte mici. "Dupa 30 de ani vechime, am salariul de 780 de lei. Poate cineva trai cu un astfel de salariu?", spune Nicoleta Ciuta, de la registratura. Luciea Banu, referent, are 27 de ani vechime, din care 20 in cadrul DGFP Dolj. Conform fluturasului de salariu, are 1.054 de lei salariul de incadrare. "E foarte putin dupa 20 de ani petrecuti in aceasta institutie", spune Luciea Banu. Protestatarii sustin ca nici stimulentele nu mai sunt ce au fost. Cand economia s-a comprimat, nici incasarile la buget nu au mai curs si au ramas restante doar firmele care oricum nu platesc impozite.

Sindicalistii arata cu degetul catre bugetarii de lux

Finantistii sustin ca exista bugetari care mananca importante resurse bugetare degeaba. Este vorba despre inaltii functionari publici pe care nu-i poate da afara nimeni din Corpul Inaltilor Functionari, ci sunt platiti regeste. "Eu am salariul maxim de incadrare de 1.920 de lei brut. Cu tot cu stimulente si cu sporuri, ajung la 3.000 brut, dar dupa 30 de ani de vechime. Sunt platiti de la stat cu multi bani fostii prefecti si subprefecti transformati in inspectori guvernamentali si care primesc 4.000 de lei pe luna, plus 1.200 de lei pentru transport si cazare gratis, ca sa stea degeaba", acuza Mitita Tudor.
Posibile disponibilizari din toamna
Liderul sindical de la DGFP Dolj sustine ca, daca economia merge tot asa de rau si lunile viitoare, atunci "nu sunt excluse disponibilizari din toamna sau restructurari de posturi". Cel mai probabil, angajatii Fiscului care au vechime de peste 30 de ani si sunt platiti cu 3.000 de lei lunar este de preferat sa iasa la pensie si statul ii va plati doar cu 1.400-1.500 de lei sub forma de pensie.