Agricultorii pot solicita, in perioada 7-25 iulie, finantari pentru proiecte de crestere a valorii adaugate in agricultura si pentru scheme de ajutor de stat pentru procesarea produselor agricole si forestiere, in cadrul sesiunii de depuneri, din iulie, a Programului National de Dezvoltare Rurala. Suma alocata in iulie pentru proiectele de crestere a valorii adaugate a produselor agricole si forestiere este de 33,39 milioane de euro.In ceea ce priveste schemele de ajutor de stat, fondurile alocate sunt de 23,62 milioane de euro pentru procesarea produselor agricole si de 22 milioane de euro pentru prelucrarea produselor forestiere. Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) a fost lansat in luna martie a acestui an.PNDR va permite Romaniei sa acceseze fonduri UE de opt miliarde euro pana in 2013 si a fost aprobat de Comisia Europeana pe 20 februarie. Prima transa a finantarii a fost virata Romaniei in luna mai si se ridica la circa 250 de milioane euro, reprezentand 3,5% din valoarea totala a sumei alocate pana in 2013. A doua transa, reprezentand tot 3,5%, va fi virata pana la finele anului.Sprijinul financiar pentru proiectele de crestere a valorii adaugate a produselor agricole si forestiere pentru intregul an este de 428,4 milioane de euro.Cei care vor sa beneficieze de bani trebuie sa depuna proiecte, pe baza specificatiilor din PNDR, la Agentia pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit.