UTI International a primit o suplimentare de un milion de lei pentru lucrarile de la platoul Teatrului National "Marin Sorescu" din Craiova, intarziate cu o jumatate de an.

Contractul pentru renovarea platoului de la Teatrul National "Marin Sorescu", expirat, evident, dar aflat la a doua prelungire, a fost suplimentat cu 1.070.550 de lei in baza actului aditional nr. 2 din 2009, intre Primaria Craiova si UTI International STL, prin mandatarul UTI International SRL Forli Italia - Sucursala Bucuresti. Contractul a fost atribuit prin negociere directa, conform e-licitatie.ro, pe 6 iulie 2009. Astfel, platoul teatrului, care trebuia predat la mijlocul lunii februarie contra sumei de 6,16 milioane de lei, a fost deja scumpit la peste sapte milioane de lei si este departe de finalizare. Modelul taraganarii suplimentate de la Piata "Mihai Viteazul" este astfel reluat la indigo in cazul mai mititelului "centru" al Baniei - platoul Teatrului National "Marin Sorescu", in beneficiul aceleiasi firme. Ca si la arteziana barceloneza, si la teatru s-a ivit nevoia schimbarii solutiilor tehnice "de catre proiectant datorita aparitiei unor lucrari imprevizibile in timpul executiei", dupa cum se arata in anuntul de atribuire de pe e-licitatie.ro. Si asta nu e decat faza I a proiectului, care ar trebui finalizat dupa prelungiri in septembrie 2009. Santierul se va redeschide probabil la anul, in faza a II-a, cu o valoare de 8,4 milioane de lei, pentru remodelarea gradinii Teatrului National "Marin Sorescu".

Sol infertil, lumina proasta

Municipalitatea ne livreaza, ca mai in toate cazurile de suplimentari de contracte, explicatii SF: retelele de utilitati au intrat in calduri prin fundul pamantului tocmai in timpul lucrarilor, unghiurile de cadere a luminii lunii pe cladiri s-au modificat, iar solul a ramas "impotent" si nu mai poate fertiliza gazonul. "Din cauza schimbarii solutiilor tehnicela unele categorii de lucrari s-au impus o serie de lucrari suplimentare la platoul Teatrului National 'Marin Sorescu': refacerea stratului-suport al pavimentului - s-a facut o fundatie pentru granit din beton armat; schimbari de traseu si reabilitari retele edilitare. La zonele verzi s-a schimbat solutia de gazonare a spatiilor verzi din insamantare directa in aplicare de covor din gazon", precizeaza purtatoarea de cuvant a Primariei Craiova, Carmen Licu. In fine, nici in cazul elementului forte al noii amenajari - iluminatul arhitectural care sa faca furori (ca spatiile verzi puteau fi refacute si de primarie, iar granitul l-ar fi pus de mult regiile craiovene) - proiectia initiala n-a dat bine pe cladirea teatrului. "S-a mai decis realizarea iluminatului publicsi iluminatului arhitectural suplimentar, pentru sporirea efectului arhitectural si ambiental al platoului si gradinii teatrului", ne mai explica Licu. Sa vedem ce spunea reprezentantul UTI, Cristian Ignat, pe 20 mai 2008, cand presa sesiza debutul impiedicat al lucrarilor: "(...) nu vor fi probleme cu aceasta investitie, fiindca termenul de finalizare este februarie 2009".