Anul acesta, vinul autohton a fost degustat de mai multi locuitori ai statelor europene. Astfel, vinul nostru va putea sa-si recastige renumele pe pietele externe, exporturile in acest sens totalizand, in primele noua luni ale acestui an, nivelul dobandit pe tot parcusul anului precedent. Specialistii sunt de parere ca exporturile autohtone vor atinge, la finele anului 2004, circa 35 de milioane de euro. O crestere a consumului se observa si pe piata interna, care va atinge, dupa prognozele date de Asociatia Producatorilor si Exportatorilor de Vinuri din Romania (APEV), la aproximativ 200 milioane de euro. "In acest an, in pofida productiei mai slabe obtinute in 2003 din punct de vedere cantitativ, dar superioara prin prisma calitatii, se inregistreaza o tendinta de crestere a exporturilor”, a declarat Basil Zarnoveanu, vicepresedintele APEV. Aceeasi sursa a sustinut faptul ca Germania reprezinta principalul client al exportatorilor romani de vinuri. Cel mai solicitat sortiment de vinuri autohtone (de catre partea germana) se dovedeste a fi "Feteasca Neagra”. In acelasi timp, in Marea Britanie licoarea bahica de provenienta romaneasca cea mai solicitata este Pinot Noir, pe cand in Belgia succesul cel mai mare il are Tamaioasa Romaneasca.