La cinci ani de la introducerea in circulatie a monedei unice europene, cetatenii statelor care au adoptat euro in locul fostelor monede nationale se simt frustrati de diminuarea puterii lor de cumparare. Potrivit unui sondaj recent, majoritatea europenilor care utilizeaza euro spun ca aceasta moneda le-a adus avantaje doar comerciantilor, in timp ce cumparatorii au fost nevoiti sa cheltuiasca mai mult pentru achizitionarea produselor de folosinta curenta. La ora actuala aproximativ 300 de milioane de cetateni ai Uniunii Europene din tari precum Austria, Belgia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia si Spania folosesc moneda unica europeana ca mijloc de plata pentru cumpararea de marfuri si servicii, precum si pentru achitarea obligatiilor fiscale sau pentru economisire. Chiar si in Slovenia, unde euro a inlocuit moneda autohtona doar incepand cu data de 1 ianuarie 2007, introducerea monedei unice europene a avut ca efect imediat o scadere a puterii de cumparare a populatiei, preturile fiind mai mari decat atunci cand erau exprimate in vechea moneda slovena. Cu toate acestea, expertii monetari de la Burxelles in frunte cu Joaquin Alumnia, comisarul pentru afaceri economice si monetare al UE a declarat ca introducerea euro a condus la o stabilizare a inflatiei la cote mici, acesta fiind de altfel unul dintre motivele cele mai importante a adoptarii monedei unice europene.