Fermierii mai au la dispozitie doua zile pentru depunerea declaratiilor anuale cu privire la laptele produs si comercializat. Cei care nu vor respecta termenele risca penalizari sau chiar pierderea cotei.

Termenul-limita pentru depunerea declaratiilor anuale de cota de lapte este 14 mai. Toti producatorii detinatori de cota de lapte pentru vanzari directe, precum si cumparatorii trebuie sa depuna aceste declaratii anuale privind vanzarile, respectiv livrarile, realizate in anul de cota 2008/2009. Cu doua zile inainte de termenul-limita, doar 16% din posesorii de cota de lapte din fermierii doljeni s-au conformat legislatiei in vigoare si au depus declaratiile. "Pana la aceasta data, doljenii au depus aproximativ 3.000 de declaratii, din cele 17.778, cate trebuia depuse", a declarat Georgeta Ionica, sef Serviciu regional cota de lapte Craiova, din cadrul Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) Dolj. Aceasta a explicat ca nici la nivel de regiune situatia nu este mai buna. In Oltenia, din cele 72.000 de declaratii, au fost depuse doar aproximativ 10.000, adica 13,88%.

Pierderea cotei, un minus in dezvoltarea regionala

Pentru fiecare zi calendaristica de intarziere dupa termenul-limita, producatorii si cumparatorii risca penalizari de 0,01%, calculate din cantitatea alocata pentru vanzari directe, respectiv pentru livrari. Chiar si asa, fermierii vor putea fi pasuiti inca o perioada scurta de timp.
"Potrivit legislatiei, dupa 14 iunie se vor emite somatii pentru cei care nu au depus declaratiile si daca nici atunci nu vor fi depuse, producatorii vor pierde drepul de a comercializa laptele, prin retragerea cotei la rezerva nationala", a precizat Georgeta Ionica.
Odata cota trecuta la rezerva nationala, reintoarcerea acesteia in regiune nu se va face integral, ceea ce va afecta dezvoltarea domeniului de crestere a animalelor. "De la rezerva nationala, cota se acorda proportional, in functie de solicitarile din tara. In timp ce in Oltenia exista patru astfel de cereri eligibile, exista regiuni unde numarul cererilor a depasit 300", a adaugat Ionica.

In Oltenia sunt cu 20% mai putini fermieri care detin cota

In anul de cota 2007-2008, numarul detinatorilor de cota din regiune a scazut cu aproximativ 20%. Daca la alocare erau 91.884 de producatori cu cota de vanzari directe, in anul de cota 2008-2009 au ramas 72.917 producatori. 9.000 dintre cei care au ramas fara cota sunt producatori care au depus declaratiile.
"Este important de mentionat ca producatorii detinatori de cota de lapte pentru vanzari directe au obligatia de a depune declaratia anuala de cota chiar daca nu au comercializat, respectiv achizitionat lapte sau produse lactate", a atentionat Georgeta Ionica.
Producatorii detinatori de cota pentru vanzari directe trebuie sa completeze declaratia anuala pe baza datelor din Caietul Fermierului.
Unde se pot depune cererile
Fermierii pot depune declaratia anuala la sediile compartimentelor judetene de cota de lapte, la cele ale sediile primariilor, la sediile locale APIA (Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura) sau la sediul Centrelor Judetene APIA.