Cu toate ca acesta este abia primul an în care s-au introdus cotele, proprietarii au înstrainat deja dreptul de vânzare asupra a 265.000 de kilograme de lapte.În luna iunie a acestui an, numarul doljenilor care au decis sa înstraineze cota era destul de mic. „În luna iunie am avut patru cazuri de transferuri permanente (vânzari) de cota de lapte. Acestea însumeaza o cantitate de aproximativ 44.000 de kilograme de lapte“, declara luna trecuta Georgeta Ionica, directoarea Departamentului de Administrare a Cotelor de Lapte (DACL) din cadrul Regiunii 4 Craiova. În numai doua luni, numarul acestora a crescut însa de câteva zeci de ori. „Din cele 100 de trasferuri permanente realizate pâna în prezent la nivel de regiune, 42 au fost în Dolj“, a afirmat Georgeta Ionica. Potrivit acesteia, trasferurile însumeaza o cantitate de aproximativ 265.000 de kilograme de lapte.30% din cota vânduta merge la rezerva nationalaNumarul mare de transferuri permanente de cota au loc în conditiile în care, potrivit HG nr. 760/2007, care aduce modififcari HG nr. 852/2006, procentul cotei care merge la stat în urma vânzarii a crescut considerabil. „Legislatia s-a modificat în sensul ca, în cazul transferului permanent, 30% (potrivit vechii legislatii era de doar 2%) din cantitatea cotei individuale de referinta transferata, revine la rezerva nationala“, a spus Gergeta Ionica. Aceasta a explicat ca marirea procentului de cota de lapte transferat la rezerva nationala în momentul vânzarii a fost necesara pentru a da posibilitatea celor ce îsi extind activitatea în domeniul cresterii bovinelor si implicit cresc productia sa primeasca si ei cota. Pentru a fi valabil, transferul de cota se face la DACLAtât vânzatorii, cât si cumparatorii de cota de lapte ar trebui sa fie atenti la tranzactiile de cota de lapte din mai multe motive. Vânzatorii trebuie sa aiba în vedere faptul ca transferul de cota nu se efectueaza prin simpla cumparare a unei bovine, ci doar prin birourile judetene ale DACL (daca transferul de cota nu este înregistrat la DACL, acesta este, de fapt, inexistent, astfel ca vânzatorul ramâne în continuare proprietarul ei). În ceea ce priveste vânzatorul de cota, acesta trebuie sa aiba în vedere faptul ca, o data ce si-a tranzactionat acest drept, va putea sa obtina venituri din laptele comercializat numai dupa ce va cumpara, va închiria sau va mosteni alta cota. Începe distribuirea Caietului FermieruluiCei care au hotarât sa pastreze cota trebuie sa aiba în vedere faptul ca, potrivit HG nr. 760/2007, în cazul producatorului care în anul de cota nu a comercializat cel putin 70% din cota sa individuala, aceasta se diminueaza cu cantitatea neutilizata. În plus, pe parcursul anului trebuie sa tina o evidenta zilnica privind cantitatea de lapte în asa-numitul Caiet al Fermierului pe care oltenii îl vor primi în perioada imediat urmatoare. „În Dolj, se vor distribui 3.000 de caiete tip A, pentru cei cu o cota de peste 5.000 de kilograme, si 18.300 de caiete tip B pentru fermierii cu o cota sub 5.000 de kilograme“, a explicat Georgeta Ionica. Proprietarii unei cote mai mici de 5.000 kg vor tine evidenta doar a cantitatii de lapte vândut direct. Proprietarii unei cote de peste 5.000 kg vor tine o evidenta atât a cantitatii de lapte, cât si a produselor lactate vândute direct si a cantitatii de lapte utilizata pentru consumul propriu, pentru hrana animalelor (consum vitei). În plus, acestia vor nota în Caietul Fermierului si cantitatea de lapte distrus (lapte cu antibiotice), si cea livrata la fabrici (daca producatorul detine cota de vânzari).