La rectificarea bugetara, intrata ieri la Guvern, in prima lectura, ministerele din domeniile pentru care se poate activa clauza de salvgardare primesc sume suplimentare de la bugetul de stat, in timp ce alte ministere vor trebui sa suporte reduceri considerabile de bugete. Ministerul Administratiei si Internelor va primi 5.303,9 miliarde de lei, cel al Justitiei - circa 2.175,7 miliarde de lei si Ministerul Public va avea un supliment de 296,4 miliarde de lei. De asemenea, a fost suplimentat Fondul de interventie la dispozitia Guvernului cu peste 4.000 de miliarde de lei, bani alocati pentru inlaturarea efectelor calamitatilor naturale produse in primavara acestui an. Pe de alta parte, trebuie spus ca alte sapte ministere vor trebui sa suporte reduceri considerabile ale bugetelor. Este vorba despre Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, al carui buget va fi redus cu 6.459,3 miliarde de lei, despre Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, care va trebui sa renunte la 6.029,8 miliarde de lei, precum si despre Ministerul Apararii Nationale, care va avea un minus de alocatie bugetara de 3.041,7 miliarde de lei. Totodata, vor fi reduse fondurile alocate Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale cu 1.441,3 miliarde de lei, ale Ministerului Economiei si Comertului cu 654,1 miliarde de lei, ale Ministerului Sanatatii cu 615 miliarde de lei, dar si ale Ministerului Integrarii Europene cu 249 de miliarde de lei.
La bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate au fost suplimentate veniturile cu 2.467,4 miliarde de lei, cheltuielile cu 5.030,1 miliarde de lei, fondul de rezerva al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate cu 33,4 miliarde de lei, estimandu-se un deficit de 2.596,1 miliarde de lei. Acest deficit va fi finantat din disponibilitatile din anii precedenti inregistrate la bugetul respectiv.