Doar un leu din cinci dispusi cu titlu de amenda de comisarii Garzii de Mediu ajunge in bugetul de stat. Restul face obiectul unor contestatii care se transforma in procese ce pot dura luni sau chiar ani de zile, cel mai probabil pentru ca, dupa solutionarea litigiilor, sumele nu sunt actualizate. Conform datelor prezentate de GNM de la 1 ianuarie si pana la 2 noiembrie, comisarii GNM au aplicat peste 5.600 de amenzi in valoare totala de aproape 1 miliard de lei noi, din care s-au incasat la buget doar aproape 21%.
Comisarul general al Garzii Nationale de Mediu (GNM), Octavian Popa, sustine ca din cei peste 91 de milioane de lei noi dispusi cu titlu de amenda de comisarii pe care-i are in subordine in intregul an 2007, doar putin sub 19 milioane de lei au fost, in fapt, incasati de statul roman, restul fiind "in litigiu". "Legea permite contestarea amenzii, ceea ce este un lucru normal, dat fiind ca astfel se pot evita abuzurile de orice fel. Dar faptul ca, indiferent de argumentele pentru care a fost dispusa sanctiunea, ea poate fi contestata a creat o adevarata practica in acest sens in randul celor gasiti in neregula. Acestia, indiferent de sansele pe care le au sa castige procesul rezultat din contestare, se adreseaza justitiei fie si doar pentru a intarzia plata amenzii. De aceea, noi propunem ca sumei initiale sa-i fie adaugate penalitati pe toata durata de timp in care ea nu a fost virata bugetului de stat", a declarat Popa.