Dosarele depuse de diversi agenti economici pentru obtinerea de fonduri SAPARD dau batai de cap angajatilor din cadrul Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit. Directorul Agentiei chiar s-a plans ca volumul de munca este mult prea mare in comparatie cu numarul de angajati de care institutia dispune. Astfel ca cele aproximativ 400 de dosare existente la Constanta sunt mult prea multe pentru cei cand 4, cand 12 angajati. De ce nu se stie exact numarul angajatilor (4 sau 12) este pentru ca directorul Agentiei, Mircea Solomon, si purtatorul de cuvant, Decebal Vartopeanu, nu au cazut de acord taman ieri, si fix in cadrul unei conferinte de presa.
"Pentru ca sunt foarte multe dosare, iar volumul de munca este foarte mare cei patru angajati care lucreaza pentru procesarea tuturor proiectelor sunt insuficienti", a declarat Mircea Solomon, directorul SAPARD. Acesta a fost insa contrazis in declaratii chiar de purtatorul de cuvant al institutiei, Decebal Vartopeanu, care a afirmat ca "numarul angajatilor care lucreaza pentru pregatirea dosarelor este de 12, numar insuficient pentru volumul mare de munca". Se pare ca toate aceste inconveniente au aparut deoarece numarul dosarelor pentru proiectele SAPARD a fost cu mult peste asteptarile celor care lucreaza in cadrul Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit. "La demararea proiectului nu ne-am asteptat sa avem asa multe solicitari", a mai declarat Mircea Solomon. Revenind la dosarele depuse, pana la aceasta data nu au fost procesate nici cele care s-au depus in luna iunie. Astfel ca cele 97 de dosare depuse pana la finele lunii iunie a.c. inca nu au fost evaluate. Iar luna iulie a fost "apogeul" depunerii de cereri, pentru ca numarul dosarelor conforme se ridica la 299, cei care s-au ocupat de preluarea acestora trebuind ca in ultimele zile din luna sa preia cererile in baza unor bonuri de ordin. "Au fost depuse foarte multe dosare. Am putea spune ca in doua luni s-au depus dosare cat intr-un an jumatate. Tot numarul foarte mare de dosare ne face sa facem demersuri pentru gasirea unui spatiu mai mare pentru desfasurarea in bune conditii a activitatii. In acest sens, am facut apel la autoritatile specializate, insa deocamdata nu exista nici unul disponibil", a afirmat Mircea Solomon.
Dosare de pe lista neagra, deocamdata secrete

Si pentru ca numarul de dosare pentru proiectele SAPARD implica, pe langa multe altele, si responsabilitatea celor care le proceseaza, dupa cele 5 zile (atat sunt necesare pentru procesarea unui singur dosar) de procesare vor mai fi evaluate si reevaluate de alte compartimente din cadrul agentiei si respectiv de Curtea de Conturi. "Si poate este mai bine asa, asta ca sa nu existe dubii in legalitatea acestora", a mai afirmat Solomon. La aceasta data au fost procesate doar 0,02% din numarul total de proiecte, ceea ce nu este deloc bine, avand in vedere faptul ca pana la 30 octombrie trebuie lucrate toate. Si pentru ca nu exista padure fara uscaturi, sunt si dosare care se afla pe "lista neagra", dar despre care Mircea Solomon inca nu vrea sa vorbeasca. "Bineinteles ca sunt si dosare aflate pe lista neagra, pentru ca au existat doritori de accesare a fondurilor SAPARD, care au mintit ca beneficiaza de acea suma de bani pentru demararea afacerii, insa nu era asa. Exista oameni care merg pe santaj si care au pe "cineva" in spate", a mai precizat directorul Agentiei SAPARD Constanta, Mircea Solomon.