Cea de a 44-a editie a Targului National de Imbracaminte si Incaltaminte TINIMTEX va reuni nu mai putin de 335 de firme participante, ce isi vor expune ofertele pe o suprafata totala de 8. 000 mp, a declarat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, Mihai Daraban (foto), presedintele Camerei de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura (CCINA) Constanta, institutia care, in parteneriat cu Federatia Patronala din Industria Usoara FEPAIUS organizeza, in mod traditional, aceasta cunoscuta manifestare expozitionala. Din cele 335 de firme expozante, doar 36 sunt din judetul Constanta, restul fiind din celelalte regiuni si judete ale tarii. De asemenea, din totalul firmelor expozante la aceasta editie a TINIMTEX-ului, 73% sunt producatori, iar restul sunt importatori de imbracaminte, incaltaminte, marochinarie, accesorii, etc. , a aratat Mihai Daraban. "De cand s-a deschis Pavilionul Expozitional, 4 din 5 expozanti sunt nemultumiti de faptul ca nu mai sunt locuri si pentru standurile lor in interiorul Pavilionului", a afirmat Daraban. De aceea, seful institutiei camerale constantene a tinut sa sublinieze necesitatea ca CCINA, impreuna cu Consiliul Judetean Constanta (proprietarul actualului Pavilion Expozitional ce se dovedeste mult prea neincapator pentru necesitatile unor targuri cu multi expozanti asa cum este TINIMTEX-ul) sa amenajaze o constructie semipermanenta, cu suprafata acoperita foarte mare-in perspectiva estimarea se refera la 15000 mp pentru necesitatile crescande ale Constantei ca loc de desfasurare al unor mari manifestari expozitionale- constructie cu o structura metalica (constructii modulare), care se poate monta si demonta usor si intr-un interval de timp foarte scurt. Aceste constructii semipermanente- ce se folosesc pe scara larga in Olanda- vor permite personalizarea standurilor expozantilor interesati de aceste aspecte si dispusi sa cheltuiasca bani pentru ca standul lor sa fie mai atractiv, a aratat presedintele CCINA. Insa, pana la achizitionarea unei astfel de constructii, in partea de nord a actualului Pavilion Expozitional se poate amenaja niste corturi cu aer conditionat, cumparate sau inchiriate in acest scop, care sa extinda suprafata acoperita a manifestarilor expozitionale organizate de CCINA. Pe langa Pavilionul Expozitional unde isi vor avea standurile, cu precadere, producatorii, alte locatii din statiunea Mamaia unde expozantii editiei a 44-a a TINIMTEX isi vor prezenta ofertele sunt complexurile Parc, Perla, Select, Sirena si Doina. (Catalin Constantinescu)