Din cauza crizei din sectorul imobiliar, municipalitatea nu a vandut apartamentele, casele si spatiile de productie ale datornicilor, scoase la licitatie. Noul director al Directiei de Impozite si Taxe, Sorin Marcu, sustine ca pe piata nu exista cerere pentru imobilele pe care s-a pus sechestru. Se numara pe degetele de la o mana casele vandute de Primaria Craiova anul acesta, chiar si la jumatate de pret.

Datornicii catre primarie pot sa stea relativ linistiti. Casele sau halele de productie nu pot fi vandute cu una, cu doua de catre municipalitate, pentru ca nu vrea nimeni sa le cumpere. In schimb, datornicilor li se pot lua banii direct din cont sau din salariu, in cazul in care au serviciu si/sau un cont bancar si, totodata, nu si-au platit impozitul pe locuinta. Totusi, este neplacut sa locuiesti la bloc, de exemplu, si sa afle toti vecinii ca ti s-a pus sechestru pe apartament pentru ca nu ti-ai platit la timp impozitul. In goana dupa atragerea impozitelor catre buget, primaria executa silit aproape orice datornic. Doar ca actuala criza da planurile peste cap celor care-i executa silit pe acestia.

Doar cinci imobile au fost vandute de primarie

Masurile de executare silita a datornicilor catre bugetul local (in mare parte, datornici care nu au achitat la timp impozitul pe cladiri) au fost in impas in 2010. Directia de Impozite si Taxe din cadrul Primariei Craiova nu a putut vinde decat cinci imobile din miile de cladiri particulare si hale industriale pe care s-a pus sechestru anul acesta. Directorul Directiei respective, Sorin Marcu, a spus, pentru GdS: "Nu am vandut mai nimic, nici apartamente, nici spatii de productie, din cauza crizei imobiliare. Pur si simplu, nu exista cerere pe piata si nu avem cum sa valorificam imobilele pe care punem sechestru si pe care le scoatem apoi la licitatie". Potrivit legii, cine datoreaza impozit pe proprietate si nu plateste la timp urmeaza sa fie executat silit. Persoana fizica sau juridica primeste mai intai somatie de plata si titlu executoriu, apoi, daca nu-si plateste datoria, i se fac popriri pe conturi si abia dupa aceea i se pune sechestru pe apartament sau pe alta cladire pentru care nu si-a platit impozitul. Urmeaza ca imobilul sa fie scos la licitatie, dar numai dupa ce este evaluat in prealabil. Daca la prima licitatie nu cumpara nimeni cladirea, municipalitatea este obligata sa scada cu 25% pretul. Daca nici la a doua nu se vinde, atunci pretul scade cu 50% fata de pretul evaluat initial.

Pretul ramane derizoriu, cumparatorii tot nu se arata

Culmea este ca in Craiova nici aceste reduceri nu i-au determinat pe cumparatori sa se inghesuie, spre norocul datornicilor. "Nici dupa ce pretul de pornire a licitatiei a scazut cu 50% nu s-au gasit cumparatori pentru cladirile scoase de noi la vanzare. Criza imobiliara ne-a adus in acest punct", a precizat directorul Sorin Marcu. In cazul in care tot nu s-a vandut imobilul nici dupa reducerea de 50%, nici dupa reevaluare, atunci Directia de Impozite si Taxe nu prea are multe optiuni sa recupereze banii. In plus, primaria cheltuieste destul de mult pentru a scoate la licitatie un imobil. Chiar daca toate costurile cu evaluarea cladirii, cu organizarea licitatiei sunt imputate debitorului, primaria le suporta inainte. Iar daca nu se vinde casa, institutia ramane cu... cheltuielile.

Speculatorii imobiliari nu se inghesuie

Faptul ca nu se vand imobilele nici dupa ce primaria le scade pretul cu 50% arata cat de adanca este criza imobiliara in Craiova. "De regula, la astfel de licitatii se porneste de la un pret evaluat, apoi se scade cu 25% la a doua licitatie si cu 50% la a treia. Este curios ca nu se vand nici la a treia licitatie imobilele, pentru ca, teoretic, cel putin speculatorii imobiliari trebuia sa se fi inscris la licitatii si sa fi cumparat imobilele scoase la vanzare", a spus Cristian Clenciu, presedintele Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare.
Mii de case, sedii de firme si hale au fost sechestrate

Potrivit datelor furnizate de Sorin Marcu, de la inceputul anului si pana in prezent, Directia de Impozite si Taxe din cadrul Primariei Craiova a instituit sechestre pe 327 de imobile apartinand firmelor craiovene (cladiri de birouri, spatii comerciale, hale industriale). Norocul Fiscului primariei este acela ca firmele, dupa ce s-au vazut cu cladirile sechestrate, si-au platit datoria. Asa s-a intamplat in 227 dintre cele 327 de sechestre la persoanele juridice. Valoarea datoriilor pentru care s-au pus sechestre a fost de 23,9 milioane de lei, din care s-au incasat deja 18 milioane de lei. Persoanele fizice care nu si-au platit impozitele pe locuinte si care s-au ales in 2010 cu casele sechestrate a fost si mai mare. "La persoanele fizice s-au pus sechestre anul acesta pe 1.590 de imobile, din care s-au achitat sumele pentru 1.195 dintre cazuri. Valoarea totala a datoriilor a fost de 1,2 milioane de lei, din care s-au incasat dupa instituirea sechestrelor 930.000 de lei. In multe cazuri, oamenii fac tot posibilul si platesc datoria dupa ce li se pune sechestru", a precizat Sorin Marcu.
Sechestru si pentru o datorie de 100 de lei

Teoretic, dupa ce expira termenele de plata a impozitelor si taxelor locale, persoana care nu si-a achitat darile catre primarie poate fi executata silit. Legea spune ca se poate ajunge la sechestru pe imobilul pentru care omul datoreaza impozitul chiar daca suma de plata nu este foarte mare. Se poate pune sechestru si pentru o datorie de 100-200 de lei, cam cat reprezinta impozitul anual pentru un apartament in Craiova. Termenele de plata sunt 31 martie, pentru sumele aferente primului semestru al anului, si 30 septembrie, pentru sumele datorate de oameni si de firme pentru al doilea semestru al anului.