Suprafetele agricole din Dolj raportate ca fiind calamitate la mijlocul lunii trecute depaseau 40.000 de hectare. Pe 31 mai, acestea au ajuns la peste 100.000 de hectare.Conditiile meteo n-au fost nici anul acesta prielnice culturilor. Chiar daca în ultimul timp a plouat, temperaturile excesiv de ridicate, umiditatea relativ scazuta a aerului si lipsa precipitatiilor pentru o lunga perioada au influentat negativ culturile agricole. Drept urmare, suprafata declarata calamitata în judet aproape s-a triplat în doua saptamâni. „Pe 31 mai, suprafata totala din judet declarata calamitata se ridica la 108.678 de hectare de teren. Dintre acestea, 104.700 de hectare au fost declarate calamitate în proportie de peste 50%“, a spus Nicolae Geamanu, consilier în cadrul Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Dolj. Potrivit acestuia, cea mai afectata cultura a fost cea de grâu (aproximativ 77.000 de hectare), urmata de cea de rapita (peste 12.600 de hectare), de orzoaica (aproape 2.300 de hectare) si orz (peste 1.800 de hectare). În ceea ce priveste dispunerea acestora în teritoriu, cu toate ca suprafete calamitate de seceta sunt în tot judetul Dolj, preponderente sunt spre zona de sud.Despagubiri doar pentru culturile asigurateConform legislatiei în vigoare, în cazul în care Doljul va fi declarat zona calamitata, vor fi primite despagubiri doar pentru culturile care au fost asigurate de societatile de asigurare si asigurare-reasigurare. Acestea reprezinta aproximativ jumatate din suprafata calamitata pâna în prezent. „Din cele 108.678 de hectare declarate calamitate în judet, 53.160 sunt asigurate“, a afirmat Nicolae Geamanu. Potrivit informatiilor primite de la DADR Dolj, anul trecut, din cele 58.000 de hectare de culturi afectate de inundatii au fost despagubite doar aproximativ 2.800.Conform legislatiei în vigoare, nici culturile agricole irigate nu fac obiectul despagubirilor pentru ca proprietarii lor au avut posibilitatea de a le iriga. „Seceta excesiva complexa, care afecteaza terenurile neirigate, este fenomenul meteorologic care asociaza seceta atmosferica si seceta pedologica, determinând perturbari în starea de vegetatie a plantelor, care duc la scaderea cantitativa si calitativa a recoltelor si chiar la compromiterea partiala sau totala a acestora“, se arata în Ordinul nr. 419/2002. Starea de calamitate naturalaPotrivit legislatiei în vigoare, starea de calamitate naturala dintr-un anumit judet/regiune este declarata prin Hotarâre de Guvernul României, la sesizarea Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR). MADR elaboreaza o hotarâre pentru declararea starii de calamitate în zonele afectate, în baza informatiilor primite de la Institutul National de Meteorologie, Hidrologie si Gospodarire a Apelor.